Radu Timofte, anchetat de DNA

Radu Timofte, anchetat de DNA

Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Radu Timofte este anchetat de procurorii anticorupţie într-un dosar disjuns din cel în care au fost trimişi în judecată foştii săi adjuncţi, generalii (r) Ionel Marin, Ion Popescu şi Dumitru Zamfir.

Ancheta care-l vizează pe Timofte se află încă în faza actelor premergătoare, acesta fiind cercetat pentru posibile fapte de abuz în serviciu.

Concret, procurorii verifică o serie de „demersuri“ pe care Radu Timofte le-ar fi făcut pentru a-şi achiziţiona locuinţa de serviciu de la Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), în condiţiile în care nu avea acest drept. Potrivit unor surse judiciare, la fel ca şi adjuncţii săi, Timofte şi-ar fi cumpărat casa de la RAAPPS la un preţ cu mult sub ce al pieţei, folosindu-se de informaţii la care a avut acces în şedinţe ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Radu Timofte neagă însă acuzaţiile.

„Sunt convins că am respectat toate reglementările în materie la acel moment. Nici nu mi-aş fi putut permite să fac altfel“, a declarat, pentru EVZ, fostul şef al SRI.

Ne puteți urmări și pe Google News