Qatar cumpără teren pentru a cultiva cereale în Argentina şi Ucraina
- Adam Popescu
- 14 octombrie 2010, 15:33
Statul Qatar va cumpăra teren în Ucraina şi Argentina pentru a cultiva cereale, valoarea contractelor fiind estimată la aproximativ 200 de milioane de dolari.
Emiratul importă 95% din alimentele pe care le consumă locuitorii săi, iar rezervele de apă dulce îi ajung pentru două zile. Astfel, acordurile cu cele două state îi va asigura siguranţa energetică, a declarat Mahendra Shah, şeful Programului Naţional privind Securitatea Alimentară a statului Qatar, citat de Reuters.
''Am încheiat acorduri cu Brazilia şi Australia şi acum negociem cu cu Argentina şi Ucraina. Aceste state sunt dispuse să îşi vândă terenul pentru cultivarea cerealelor", a precizat oficialul din Qatar.
În 2008, autorităţile au alocat un miliard de dolari pentru înfiinţarea unei companii care să se ocupe de asigurarea siguranţei alimentare, Hassad Food, după ce preţurile alimentelor au crescut foarte mult. Anul acesta, emiratul va investi între 500 şi 700 de milioane de dolari, pentru finanţarea proiectelor agricole.
Statul arab caută să încheie parteneriate cu state dispuse să exporte către Qatar cel mult 40% din propria producţie agricolă. Astfel, emiratul îşi va asigura necesarul de consum, iar fermierii din ţările partenere vor beneficia de investiţii substanţiale, a mai spus oficialul.
Agricultura nu este singurul domeniu în care a investit statul arab. De exemplu, în luna septembrie a acestui an, guvernul de la Atena şi autorităţile din Qatar au încheiat un acord care prevede investiţii de cinci miliarde de euro din partea emiratului în special în turismul elen şi energia regenerabilă.