Putin acuza SUA de "erotism politic"

Putin acuza SUA de "erotism politic"

Rusia se va dota cu o noua generatie de arme nucleare pentru a nu avea soarta Irakului, o tara cu resurse importante de hidrocarburi, dar fara capacitati de aparare.

Anuntul a fost facut ieri, de presedintele Vladimir Putin, aflat la ultima sa sesiune televizata de dialog cu cetatenii rusi, relateaza Reuters. Asa cum era de asteptat, evenimentul mediatic a reusit sa starneasca interesul populatiei si anul acesta, Putin fiind asaltat cu peste un milion de intrebari. Chestionat in legatura cu presupusele intentii ale Statelor Unite de a controla resursele naturale din Siberia, liderul de la Kremlin a transmis un mesaj clar Washingtonului.

„Slava Domnului ca Rusia nu este Irakul”

„Stiu ca aceasta idee circula prin capetele catorva politicieni. Cred ca este un fel de erotism politic, care provoaca poate placere unora, dar care nu va duce nicaieri, iar cel mai bun exemplu in acest sens este Irakul”, a declarat presedintele rus. „Slava Domnului ca Rusia nu este Irakul. Este suficient de puternica pentru a-si proteja interesele in interiorul teritoriului national si in alte regiuni ale lumii”, a adaugat Vladimir Putin. 

Raspunzand unei intrebari adresate de un soldat detasat la cosmodromul Plesetk, Putin le-a promis rusilor o noua generatie de arme nucleare. „Nu vom acorda atentie doar intregii triade nucleare - rachete strategice, aviatie strategica si flota de submarine nucleare -, ci si altor tipuri de arme”, a mai spus liderul de la Kremlin.

Pe de alta parte, Putin a solicitat stabilirea unei date clare a retragerii tuturor trupelor americane din Irak si a avertizat SUA sa nu intervina in forta in Iran.

Fara schimbari institutionale

In ceea ce priveste politica interna, Vladimir Putin s-a pronuntat impotriva modificarii sistemului institutional. Recent, s-a speculat ca Putin, al carui mandat expira anul viitor, vizeaza functia de premier si va incerca, prin intermediul parlamentului, sa transfere sefului guvernului de la Moscova o parte din atributiile actuale ale sefului statului.

Liderul rus a respins o eventuala reducere a prerogativelor presedintelui in favoarea primului-ministru, adaugand ca trebuie sa existe continuitate in politica rusa, iar tara trebuie mentinuta pe acelasi drum.

Ne puteți urmări și pe Google News