Puterea n-a reuşit să-şi adune oamenii la prezentarea moţiunii. Boc dă vina pe opoziţie

Puterea n-a reuşit să-şi adune oamenii la prezentarea moţiunii. Boc dă vina pe opoziţie

Opoziţia a adus puterea în situaţia de a-şi pune singură beţe în roate. După ce au depus ieri a doua moţiune pe legile salarizării, social-democraţii şi liberalii n-au mai venit astăzi la şedinţa în care documentul trebuia prezentat. Din lipsă de cvorum şedinţa a fost suspendată. Puterea nu a reuşit să se mobilizeze sută la sută, punându-şi astfel în pericol calendarul pe care şi l-a stabilit pentru adoptarea bugetului.

Preşedintele Senatului Mircea Geoană, care a condus lucrările, a cerut ca Birourile Permanente să se reuneazcă luni dimineaţă pentru a stabili o altă dată pentru prezentarea moţiunii.

Boicot anunţat. Mihăilescu a cerut "amendarea" absenţilor

Planul boicotării a fost pus la cale cu o zi înainte de către opoziţie. Cu parlamentarii mobilizaţi prin sms-uri să stea acasă, PSD-iştii şi liberalii au mizat pe faptul că puterea nu va reuşi să se mobilizeze pentru a asigura cvorumul.

PDL-iştii şi-au mobilizat senatorii şi deputaţii, tot prin sms-uri să fie prezenţi în plen. Optimismul era însă unul temperat în condiţiile în care mulţi dintre parlamentarii puterii plecaseră deja în teritoriu.

Cu Mircea Geoană la conducerea şedinţei, planul opoziţiei a mers ca uns. Şeful Senatului a invocat lipsa de cvorum, iar după apelul nominal aceasta a fost confirmată în sală fiind doar 225 de parlamentari faţă de 236 cât erau necesari pentru continuarea şedinţei. Numai din tabăra PDL, au lipsit 14 senatori şi deputaţi, a căror prezenţă ar fi asigurat cvorumul.

Mircea Geoană a apreciat că prezentarea celei de-a doua moţiuni de cenzură pe legile salarizării este neregulamentară, nefiind stabilită de Birourile Permanente, ci printr-un simplu anunţ făcut ieri în plen de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean. Astfel, a explicat el, absenţa PSD şi PNL de la şedinţă a fost justificată. Nu de aceeaşi părere a fost însă fostul său coleg de partid, acum în UNPR-ist, Şerban Mihăilescu. El a cerut de la tribună tăierea indemnizaţiilor pentru parlamentarii absenţi. "Să aibă ziua de lucru amputată", a susţinut el.

Liderii PDL mai aveau o variantă de rezervă după ce propriii parlamentari i-au lăsat baltă. Luni, când şedinţa comună va fi condusă de un PDL-ist vor introduce pe ordinea de zi şi a doua moţiune, cu prezentare, dezbatere şi vot la pachet. În varianta extremă a unui boicot total al opoziţiei, mai în glumă, mai în serios, democrat-liberalii invocau posibilitatea să se sacrifice şi să prezinte ei moţiunea de cenzură.

Boc acuză opoziţia că nu vrea să fie bani de pensii şi salarii

Cu puterea incapabilă să-şi strângă toţi oamenii în Parlament, premierul Emil Boc a dat vina tot pe opoziţie.

"Cu cât începem să reuşim, cu atât opoziţia devine mai disperată şi trage cu gloanţe oarbe în toarte părţile. Nu pot să înţeleg plăcerea sadică a PSD şi în parte şi a PNL ca România să nu reuşească, ca România să iasă din Acordul cu FMI, ca România să nu aibă în luna ianuarie bani de salarii şi pensii, să intre într-o situaţie dificilă. E o plăcere sadică pe care nu pot să o înţeleg la PSD şi PNL, nu pot să înţeleg atâta iresponsabilitate din partea liderilor care conduc partidele de opoziţie", a spus Boc.

Adoptarea legii salarizării pănâ la finalul acestui an este o condiţie asumată de România în faţa FMI, pentru eliberarea următoarei tranşe de împrumut.

Ne puteți urmări și pe Google News