CARTE. Dan Puric lansează volumul „Cine suntem“, luni, 5 mai, la ora 19.00, la Sala Rapsodia, de pe strada Lipscani, nr. 53.
Cartea reflectă o serie de conferinţe cu acelaşi nume susţinute de autor la Bucureşti, Cluj, Oradea, Arad, Iaşi şi Constanţa. „Antrenamentul de uitare la care e supus poporul român, astăzi, face ca gândirea şi inima să se rotească pe loc şi, din această rotire în gol, paradoxal, odată cu trecutul, dispare şi viitorul. El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu“, spune Dan Puric în cartea sa. Volumul e publicat sub egida Editurii Platytera şi va fi disponibil în librării cu un preţ începând de la 18 lei.
Recomandările noastre