RĂZBOIUL PSD - Iohannis CONTINUĂ. ATAC pe Facebook împotriva declarațiilor președintelui: „Nu trebuie să ne mai mirăm”

RĂZBOIUL PSD - Iohannis CONTINUĂ. ATAC pe Facebook împotriva declarațiilor președintelui: „Nu trebuie să ne mai mirăm”

PSD a oferit o reacție după ce președintele Klaus Iohannis, aflat în Germania, a făcut declarații pe marginea guvernării României, adăugând că acest lucru se vede și în cursurl euro-leu.

Mesajul a fost transmis pe pagina de Facebook a PSD. Acesta arată că România are o imagine proastă în fața străinilor pentru că președintele își critică țara în fața presei internaționale.
 
„Nu trebuie să ne mai mirăm că străinii au o impresie proastă despre România, când însuși primul om din stat își critică țara în fața presei internaționale!”, se arată în mesajul social-democraților.
 
Mesajul vine în contextul în care aflat la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare franco-german, preşedintele României, Klaus Iohannis a declarat că, PSD nu se pricepe la economie şi că guvernează prost, fapt care se vede şi în cursul valutar. Astăzi leul a stabilit un nou maxim istoric, fiind cotat de BNR la 4,7142 lei pentru 1 euro.
 
„Am spus-o și nu-mi face plăcere să o repet: PSD-ul nu se pricepe să guverneze, nu se pricepe la economie. Asta se vede și în cursul de schimb euro-leu”.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că este "cras neconstituţională" ordonanţa de urgenţă anunţată de ministrul Justiţiei prin care cei condamnaţi să poată depune contestaţii în anulare.
 
„Nu ştim exact ce îşi imaginează ministrul Justiţiei să scrie în acea ordonanţă, dar după părerea mea, dacă (n.r. ministrul Justiţiei, Tudorel Toader) doreşte să facă ceea ce a comunicat cât de cât public, chestiunea este cras neconstituţională”, a afirmat Iohannis.

 

Ne puteți urmări și pe Google News