PSD îi ia apărarea lui Geoană: la ceremonia de Ziua Naţională s-a încălcat protocolul
- Adam Popescu
- 1 decembrie 2010, 18:13
PSD acuză puterea că îşi bate joc de simbolurile naţionale, după ce astăzi, la manifestările de la Arcul de Triumf a fost încălcat protocolul oficial care stabileşte că, după şeful statului, onorul îi este dat în ordine preşedintelui Senatului, celui al Camerei Deputaţilor şi abia apoi premierului. Astăzi, Emil Boc a primit onoruri militare în locul lui Traian Băsescu, care este plecată din ţară.
''PSD consideră că ceea ce s-a întâmplat la ceremonia organizată la Bucureşti de 1 Decembrie reprezintă o sfidare deliberată a instituţiilor Statului român şi a ordinii de drept. Dintr-un orgoliu politic total condamnabil, reprezentanţi de seamă ai actualei Puteri au decis că regulamentele scrise, legile şi Constituţia României nu au nicio valoare decât atunci când vor ei. Este un comportament tipic pentru o Putere care a decis, în mod abuziv, să elimine practic opoziţia din activitatea Camerei Deputaţilor'', afirmă social-democraţii într-un comunicat de presă. Social-democraţii acuză că astăzi, la evenimentele organizate pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a avut loc un fapt fără precedent, încălcându-se protocolul oficial, onorul militar fiind dat prim-ministrului, şi nu preşedintelui Senatului, prezent la eveniment. Ca şi Geoană, care a declarat că va sesiza instituţiile abilitate, PSD-iştii invocă acelaşi Ordin al MApN, în care se specifică: ''Onorul militar se acordă în situaţiile şi în condiţiile stabilite pentru fiecare caz în parte de către organizatori, conform anexei nr. 2, astfel: a) preşedintelui României, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, primului-ministru, ministrului Apărării Naţionale şi şefului Statului Major General''. ''Premierul Emil Boc, nefiind în temă cu regulile şi legile în baza cărora funcţionează Statul român, a afirmat cu nonşalanţă că a fost desemnat de Administraţia Prezidenţială, pentru a primi onorul militar. Mai târziu, a încercat să repare această gafă făcând o alta. A invocat 'structurile abilitate' ca fiind cele care l-au desemnat să primească onorul militar. Nici preşedintele, nici structurile necunoscute despre care vorbeşte Emil Boc nu au dreptul să modifice după propriile capricii regulile şi legile Statului român'', se susţine în comunicatul social-democraţilor. Ei amintesc că şi anul trecut preşedintele Traian Băsescu a făcut ''un gest de sfidare'', refuzând public să dea mâna cu foştii şefi de stat.