Excluşi de la consultări de autorităţi, câteva sute de artişti, scriitori şi manageri culturali au aderat la Coaliţia Sectorului Cultural Independent.
Spectacole de teatru, de dans contemporan, intervenţii artistice urbane, street-art, lecturi, festivaluri, expoziţii şi publicaţii culturale sunt puse în pericol din cauza întârzierii concursului organizat anual, din 2005 încoace, de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Coaliţia Sectorului Cultural Independent - la care au aderat peste 300 de artişti, scriitori şi manageri culturali, printre care Dan Perjovschi, Gabriela Adameşteanu, Vasile Ernu şi Dorotheea Petre - a cerut ieri, într-o conferinţă de presă, ca Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN) şi AFCN să deblocheze concursul şi să modifice strategia de finanţare ţinând cont de sugestiile celor implicaţi în ele.
Proiecte puse în dificultate
„AFCN este blocată, un concurs nu a fost organizat, nu există un director cu atribuţii pline, ci doar un interimar, Cristian Petcu, din iunie 2009, între MCC şi AFCN există conflicte, iar noi încercăm măcar să-i aducem pe toţi la aceeaşi masă”, a spus Bogdan Georgescu, unul dintre iniţiatorii tangaProject, un atelier de teatru independent.
Concursul trebuia demarat în noiembrie 2009, însă nici până la această dată nu a început, toate proiectele care se bazau pe aceşti bani fiind puse în dificultate. În cazul în care ar fi demarate luna aceasta, selecţia şi acordarea sumelor ar dura mai mult de 60 de zile, iar asociaţiile ar avea la dispoziţie doar două-trei luni pentru desfăşurarea proiectelor. Unele dintre ele ar putea fi anulate.
Sesiunea a fost decalată iniţial din cauza schimbării Consiliului de Administraţie al AFCN, în noiembrie 2009, apoi din cauza aprobării întârziate a bugetului, pe 12 februarie. Pe 19 martie, Coaliţia Sectorului Cultural Independent a lansat o petiţie prin care cerea o dezbatere publică privind sistemul de finanţare.
„Nu am primit niciun fel de reacţie la nimic din ce am trimis, iar termenul de dezbatere publică dat nouă a fost de doar trei zile, între 23 şi 26 martie, în condiţiile în care legea prevede un termen de 10 zile. Ignorarea cererii noastre de a intra în dialog, în mod repetat, e mai mult decât absurdă”, a subliniat Raluca Pop, de la banipentruarte.
„E vorba de hiperbirocraţie”
În schimb, pe 31 martie, Ordinul nr. 2120, prin care se aprobă modificarea strategiei de finanţare, a fost anunţat în Monitorul Oficial, fără a se publica însă şi modificările şi fără a fi consultaţi cei vizaţi.
„Cerem retragerea ordinului ministrului, pe care îl considerăm ilegal, şi demararea concursului pe vechile norme. Între timp, putem studia relaxat modificarea lor”, a adăugat Raluca Pop. „Ni se dau sume derizorii, după proceduri aproape imposibile”, a explicat Bogdan Georgescu, miza acestei acţiuni fiind înlăturarea birocraţiei.
Prezent la conferinţă, preşedintele Consiliului AFCN, Mihai Ghica, a recunoscut că procesul de obţinere a banilor e extrem de greoi. „E vorba de hiperbirocraţie. Un artist ajunge să completeze zeci de deconturi”, a spus Ghica, subliniind însă că între „discuţiile din Consiliu şi deciziile administraţiei AFCN există o foarte mare discrepanţă”. "Importanţa pe care o dau autorităţile sectorului independent e formală. UE are unul, trebuie să avem şi noi, la asta se reduce.” VOICU RĂDESCU, manager Green Hours REGLEMENTĂRI
Postul de director, la un pas de politizare
„Dacă aş intra în amănunte, nu ar trebui s-o fac într-o conferinţă de presă”, a declarat Demeter Andras, consilierul ministrului Kelemen Hunor, sugerând că în interiorul ministerului există conflicte de opinii privind statutul AFCN. „În MCC există puncte de vedere disonante, în sensul că unii nu cred că AFCN ar trebui să aibă statutul de instituţie culturală, ci doar de administrare”, a subliniat Andras.
Pericolul ar fi ca postul de director să fie politizat, iar experienţa în managementul cultural să nu mai aibă importanţă. Precedentul director, Andreea Grecu, a fost demis în vara lui 2009.
Coaliţia artiştilor cere, printre altele, şi scoaterea de urgenţă la concurs a postului de director AFCN, până la 1 mai, precum şi canalizarea resurselor exclusiv pentru sectorul independent. „Foarte multe instituţii publice au descoperit că pot obţine sume prin ONG-uri în fiinţate lângă ele”, a precizat Bogdan Georgescu.