PROTESTE ÎN GRECIA. 15.000 de persoane au ieşit în stradă: "Poporul grec nu mai poate"| GALERIE FOTO

PROTESTE ÎN GRECIA. 15.000 de persoane au ieşit în stradă: "Poporul grec nu mai poate"| GALERIE FOTO

Aproximativ 15.000 de oameni au ieşit ieri în stradă la Salonic, pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate solicitate Greciei de liderii internaţionali în schimbul ajutorului financiar pentru a scoate ţara din faliment.

Grecii sunt nemulţumiţi de măsurile anunţate de guvernul condus de Antonis Samaras în ajunul vizitei reprezentanţilor FMI şi UE. Măsurile de austeritate vizează economisirea a 11,5 miliarde de euro în 2013 şi 2014.

  • "Încercăm să minimalizăm durerea provocată de aceste tăieri cât de mult posibil, dar suntem obligaţi să le facem. Nu există o altă cale!", a fost mesajul scurt al premierului, potrivit Reuters.

Protestatarii au ars steaguri ale Uniunii Europene şi au aruncat cu pepeni şi piersici în semn de solidaritate cu fermierii loviţi de criză. "Poporul grec nu mai poate" este mesajul înscris pe pancartele din cortegiul sindical, escortat de numeroase ambulanţe.

"Foarte curând, majoritatea poporului grec va reacţiona", a declarat liderul Syriza, Alexis Tsipras, aflat în fruntea sondajelor în faţa guvernului de coaliţie care reuneşte forţele de dreapta, socialiste şi de stânga moderată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru manifestaţie au fost mobilizaţi peste 3.500 de poliţişti. Potrivit AFP, un grup de aproximativ o mie de manifestanţi autonomi s-au ciocnit cu forţele de ordine în apropierea universităţii, chiar în centrul oraşului.

Poliţia a lansat grenade lacrimogene şi paralizante, înainte de a interveni.