Folia de plastic, paiele, pânza şi iuta pot „înfăşa“ rădăcinile şi frunzele.
Pentru că temperatura de afară a început să scadă către zero grade Celsius, e timpul să pregăteşti grădina pentru iarnă. Înarmat cu sfaturile noastre vei reuşi să le protejezi de frigul de afară şi te vei bucura de plante viguroase şi sănătoase anul viitor. Ce materiale să foloseşti Pentru ca plantele sau vasele în care stau să treacă cu bine peste iarnă, pot fi protejate cu ajutorul următoarelor materiale: > Frunzele. Un strat gros are capacitate de izolare şi face ca gerul să pătrundă mult mai greu la rădăcina plantelor. > Rogojinile de rafie sau de papură. Ţin la distanţă vântul tăios de iarnă şi protejează plantele cu frunze persistente de soarele de iarnă.
> Folia cu bule de aer. Poate îmbră ca vasele, protejând foarte bine rădăcinile. > Folia de plastic. Nu trebuie să acopere complet planta, fiind folosită doar pentru a proteja de umezeală. Dacă e mai cald, sub folie mugurii pornesc în vegetaţie mai devreme şi pot fi distruşi de frigul din timpul nopţii. > Pânza de sac sau iuta. Lasă să treacă prin ele aerul şi puţină lumină. Mantalele din iută colorată ce protejează vasele de pe terasă sunt foarte decorative. > Muşchiul. Poate fi folosit pentru a umple spaţiul dintre ghiveci şi un recipient decorativ (coş, ladă din lemn) când plantele sunt lăsate pe terasă. El izolează rădăcina şi o fereşte de îngheţ. > Paiele. Pentru plantele perene este benefic un strat gros, în jurul rădăcinilor. Astfel pământul nu va îngheţa şi plantele vor avea destulă umezeală. > Ţesăturile din fibră de cocos. Sunt o alternativă a pânzei de sac şi a iutei, fiind folosite pentru învelirea tufelor şi protejarea tulpinii şi a frunzelor. În funcţie de tipul plantei > Plantele de stâncărie sunt obişnuite cu zăpada şi frigul, dar mai puţin cu gerul uscat. Ele pot fi deteriorate din cauza uscăciunii, pentru că rădăcinile nu pot absorbi apa din pământul îngheţat. Un strat de frunze menţine căldura pământului. > Bambusul este în pericol să se usuce din cauza îngheţării solului. Protejează plantele tinere acoperindu-le cu un strat de frunze. Bambusul la ghiveci se mută într-un loc mai ferit al grădinii şi se înveleşte în folie sau rogojini. > La trandafiri, realizează un muşuroi de 25-30 cm, la baza tufei. La cei cu trunchi înalt, se înveleşte coroana cu paie sau hârtie de sac. Printre ramurile coroanei se pun mănunchiuri de paie, cetină de brad sau talaş şi se leagă cu sfoară sau sârmă. > Plantele de ghiveci care iernează afară trebuie protejate prin împachetarea vaselor în materiale izolante ce împiedică îngheţarea pământului. > Plantele mediteraneene sunt mai sensibile la ger. Citricele, rozmarinul, măghiranul şi bougainvillea trebuie aduse în casă înainte de primul îngheţ. Levănţica, smochinul şi rodiul trebuie protejaţi cu frunze şi rogojini sau folie.