Prostituţia şi drogurile vor fi în floare la Campionatul Mondial

Prostituţia şi drogurile vor fi în floare la Campionatul Mondial

Traficul de droguri şi prostituţia vor creşte în Africa de Sud în timpul campionatului Mondiale de fotbal.

Cupa Mondială de fotbal, programată între 11 iunie şi 11 iulie în Africa de Sud, riscă să conducă la creşterea traficului de droguri şi prostituţiei, în absenţa unor măsuri preventive, se arată într-un studiu publicat miercuri, informează AFP, citată de Mediafax.

"Totul tinde să demonstreze că aceste probleme vor deveni mai stringente în oraşele gazdă ale Cupei Mondiale. Ţinând cont de faptul că această competiţie va atrage mii de persoane, Campionatul Mondial va fi un magnet pentru traficanţi. Cererea pentru droguri şi prostituţie creşte exponenţial în timpul unor astfel de evenimente", a subliniat Virginia Tilley, cercetător la Human Sciences Research Council şi coautor al studiului comandat de Parchetul general sud-african.

Potrivit studiului, trebuie luate măsuri preventive pe toate planurile, ţinând cont de faptul că Africa de Sud este cunoscută drept o destinaţie şi o ţară de tranzit pentru traficul cu fiinţe umane. Virginia Tilley a subliniat, de asemenea, că principalele oraşe gazdă ale Cupei Mondiale, cum ar fi Cape Town, Durban, Johannesburg şi Port Elizabeth, sunt destinaţii privilegiate pentru cei care caută fete cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani pentru relaţii sexuale.

Ne puteți urmări și pe Google News