Doi bătrâni din Breaza riscă să fie evacuaţi, deşi au pentru locuinţă un act de proprietate valabil.
Coşmarul familiei Florea a început în 1981, în urma unei moşteniri prin care Viorica Lungu şi-a însuşit calitatea de moştenitor pe o casă din Breaza. Apoi, ea i-a vândut acest drept fratelui său, Constantin Florea, şi soţiei acestuia, Aneta Florea.
Bătrânii o acuză pe Viorica Lungu că, în 1990, a dobândit un alt titlu de proprietate în baza unor declaraţii false privind provenienţa casei. După un lung şir de procese, Viorica Lungu a redevenit proprietară. „Noi avem titlu de proprietate valabil, întrucât instanţa a anulat numărul unui alt act inexistent, aşa cum constată Parchetul“, acuză Constantin Florea.
Acesta a obţinut anul trecut o rezoluţie emisă de Parchetul Câmpina, prin care procurorul Lucian Onea stabileşte că actul prin care a devenit proprietară Lungu Viorica a fost obţinut în baza unor declaraţii false în 1990 şi că fapta penală s-a prescris. Din păcate, acest document a fost eliberat cu şase luni după evacuare. „Eu nu am moştenit decizia de evacuare, ci am obţinut-o în instanţă în baza unui titlu de proprietate perfect legal. Eu sunt cea hărţuită, mai ales după ce am fost agresată fizic de fiul soţilor Florea, care are şi o condamnare penală pentru această faptă“, a declarat Lungu.