Promisiunile Uniunii

Promisiunile Uniunii

Liderii comunitari isi propun continuarea proiectului european.

Declaratia de la Berlin, documentul care marcheaza cei 50 de ani impliniti de la semnarea tratatului fondator de la Roma, stabileste anul 2009 ca data-limita pentru solutionarea problemelor privind reforma institutionala a UE. Adoptarea acestui document reprezinta cel mai important moment al festivitatilor organizate sambata si duminica de presedintia germana a UE, la care vor participa liderii celor 27 de state membre. Continutul declaratiei a fost subiectul unor dispute pana in ultimul moment.

Consensul, greu de obtinut

„Astazi, la 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, s-a convenit asupra obiectivului de a fundamenta Uniunea Europeana pe o noua baza comuna, pana la alegerile pentru Parlamentul European, din 2009”, va afirma declaratia de la Berlin, care va fi citita duminica, scrie Reuters. Un paragraf negociat cu atentie de presedintia germana a Uniunii.

Textul trece in revista realizarile obtinute in 50 de ani de istorie europeana si subliniaza avantajele constructiei europene pentru viitor. Din prudenta, cuvantul „extindere” nu a fost introdus in document, o dovada a modului diferit in care statele membre isi vad viitorul european. Germania a fost, de altfel, criticata de diplomati, europarlamentari si chiar de catre deputatii germani, pentru lipsa unei dezbateri deschise in privinta continutului documentului.

Acestia, scrie AFP, au denuntat secretul intretinut de Berlin pe tema textului, metoda care ar confirma „deficitul de democratie” al UE. Pe ultima suta de metri a redactarii, Berlinul a avut grija sa se consulte indeaproape cu oficialii de la Praga. Premierul ceh Mirek Topolanek a confirmat ca Praga ar fi preferat sa nu fie mentionata nicio data-limita.

Un esec inca posibil

Ieri, inainte de a pleca spre festivitatile de la Berlin, premierul italian Romano Prodi a avertizat, intr-un discurs adresat senatului de la Roma, ca proiectul UE se afla totusi in pericol de a esua. Prodi a indicat spre momentul respingerii Constitutiei europene, in Franta si Olanda, si a precizat ca liderii UE au acum datoria de a-i asigura pe cetateni ca proiectul european va continua.

Analistii apreciaza ca Angela Merkel va juca cel mai important rol in incercarea de a finaliza reforma institutionala europeana. Cancelarul german, scrie AFP, va intampina cel mai probabil dificultati in a convinge Cehia, Polonia, Marea Britanie, Olanda si Franta cu privire la necesitatea trasarii unei „foi de parcurs” pentru carta UE.

Petrecerea este la Berlin

Ca tara care detine presedintia UE, Germania este, evident, gazda celor mai importante ceremonii, menite, printre altele, sa atraga interesul cetatenilor pentru spatiul comunitar. In vreme ce liderii europeni vor asista la un concert al Filarmonicii din Berlin, care va interpreta a 5-a simfonie a lui Beethoven, si vor lua parte la un banchet, urmat de un foc de artificii, germanii vor avea, la randul lor, parte de distractie.

Printre altele, capitala germana a programat o petrecere desfasurata in 35 de cluburi, la un pret subventionat de 12 euro. Carnatii si berea nu vor lipsi de pe strazile Berlinului si se vor imparti gratis. Muzeele vor fi deschise intreaga noapte dintre sambata si duminica. Cel putin un concert mamut va fi organizat in fata Portii Brandenburg, la care vor participa formatii din intreaga lume.    

Romania va fi reprezentata printr-un program program de muzica romaneasca si internationala sustinut de Corala I.C. Danielescu in Basilica din Muzeul Bode. Tara noastra va participa si la noaptea cluburilor, prin „Brigada Artistica Urbana” si „DJ Basix”.

Tot la Berlin, misiunea Romaniei va organiza un stand de prezentare a tarii noastre, alaturi de celelalte 26 de state membre UE. Romania va expune materiale de promovare a imaginii tarii noastre si a programului Sibiu - Capitala culturala europeana 2007, in cadrul unei expozitii puse la dispozitie de Ministerul Culturii si Cultelor.

Absenta

Delegatia Romaniei, fara Tariceanu

Premierul Calin Popescu-Tariceanu nu mai participa astazi si maine la Berlin la manifestarile prilejuite de 50 de ani de la semnarea Tratatelor constitutive ale Comunitatii Europene. Initial, seful executivului trebuia sa fie prezent la manifestarile de la Berlin, impreuna cu presedintele Traian Basescu. Tariceanu a anuntat insa ca nu mai participa. Motivele au fost diferite.

La inceputul saptamanii motivatia oferita de guvern era aceea ca premierul nu poate parasi tara in plina criza politica. Ieri insa, guvernul a anuntat ca primul-ministru nu mai merge la Berlin pentru ca prezenta sa nu era necesara la niciunul dintre evenimentele organizate de oficialii europeni. Asa ca Romania va fi reprezentata la summitul informal al UE de la Berlin de presedintele Traian Basescu. (Laura Gafencu)

Din oras in oras

Cum sarbatoreste Europa

Romania: teatru, muzica, conferinte Austria: concerte Bulgaria: dezbateri universitare Belgia: concert cu vedete pop Cehia: un semi-maraton Cipru: ziua usilor deschise la institutii Estonia: plantari de copaci Finlanda: dezbateri publice Grecia:  proiectii multi-media Irlanda: sesiune speciala de rugaciuni Italia: expozitii de arta Letonia: filme documentare  Lituania: simpozion stiintific Malta: festival de film, targ de joburi Polonia: conferinte academice Portugalia: concert de muzica traditionala Slovacia: conferinte studentesti Slovenia: salturi cu parasuta Spania: alcatuirea unui puzzle urias Suedia: seminar despre Europa Ungaria: o noapte de concerte

Ne puteți urmări și pe Google News