Evenimentul Zilei > Actualitate > Proiectul „Singur acasă”, în chinurile facerii
Proiectul „Singur acasă”, în chinurile facerii

Proiectul „Singur acasă”, în chinurile facerii

Guvernul are trei scenarii pentru concediul de creştere a copilului: reducerea perioadei la un an sau tăierea indemnizaţiei până la 1.000-1.500 de lei.

"Soluţia Botiş" de înjumătăţire a concediului de creştere a copilului de la doi ani la un an a stârnit ieri nemulţumire atât în rândul UDMR, cât şi în interiorul PDL. După revolta din coaliţie, ministrul muncii, Ioan Botiş, a venit în faţa deputaţilor PDL cu trei variante de lucru, susţinând-o însă mai departe tot pe cea a concediului redus.

Mai mult, le-a explicat PDL-iştilor că soluţia la care se va ajunge săptămâna viitoare va intra în vigoare imediat după adoptare şi le va afecta şi pe mamele aflate în prezent în concediu.

Concediu tăiat sau maximum 1.500 de lei indemnizaţia

"Sunt mai multe variante, le analizăm. Cea pe care o susţin e reducerea concediului la 12 luni şi acordarea unui stimulent de 500 de lei lunar pentru întoarcerea la muncă. Vrem să venim şi cu o completare la legea privind tichetele de creşă", a insistat şi ieri ministrul. De altfel, Botiş a şi evitat să prezinte public celelalte scenarii.

Participanţi la discuţii au explicat pentru EVZ că ambele vizează al doilea an de concediu, în primul indemnizaţia de 85% din venit rămânând neschimbată. Astfel, din cele două variante în care concediul ar rămâne de doi ani, una presupune tăierea indemnizaţiei până la maximum 1.000 de lei după 12 luni, iar a doua – până la 1.500 de lei. În varianta Botiş, opţiunea revenirii la serviciu cu "primă" de 500 de lei ar apărea din luna a şaptea, însă, după un an, indemnizaţia s-ar sista, rămânând dreptul la concediu fără plată.

Ce economie face Botiş

În calculele lui Botiş, puse pe masa PDL, deficitul care ar trebui acoperit e de aproximativ 470 de milioane de lei. Suma nu s-ar economisi în niciuna dintre cele trei variante de modificare a concediului pentru mame, dar s-ar apropia de 400 de milioane. Cifrele lui Botiş ar arăta că, în prezent, sunt 190.000 de beneficiari, din care 45.000 iau între 600 şi 1.200 de lei lunar. Alternativa prezentată: tăierea semnificativă a unor prestaţii sociale – şomaj, ajutor de încălzire, alocaţii monoparentale – care ating un milion de oameni.

Dispute în coaliţie

Ideea reducerii concediului a revoltat însă atât coaliţia, cât şi colegi de partid ai lui Botiş. "Atunci când trebuie restrânse cheltuielile bugetare e nevoie de mai multă ingeniozitate. Doar să tai nu e suficient. Dacă noi vrem să tăiem în timp ce alţii se lăfăie pe bani publici, pe salarii de sute de milioane în companii de stat, nu avem cum să fim credibili", a comentat pentru EVZ vice-preşedintele PDL Raluca Turcan.

UDMR cere rediscutarea scenariilor mâine în coaliţie. "Să reducem plafonul maxim de 3.400 de lei, dar nu suntem de acord cu reducerea concediului", spune Laszlo Borbely.

Campanie de consultare

Asociaţia M.A.M.E. atrage atenţia că schimbarea legii va avea un impact negativ asupra dezvoltării şi integrării copilului în comunitate, mai ales în lipsa unui sistem de servicii sociale de îngrijire şi creştere a copilului în primii trei ani de viaţă, oferit de stat.

"Considerăm că măsura privind reducerea perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 12 luni e menită să descurajeze natalitatea şi să afecteze viitorul copiilor şi situaţia familiei din România", a explicat Maria Culescu, preşedintele asociaţiei M.A.M.E.

Potrivit acesteia, dacă va fi adoptată, "indicatorii demografici din România vor fi în continuă scădere. Deja statisticile ne arată că rata mortalităţii este mai ridicată decât cea a natalităţii." Asociaţia M.A.M.E. a propus desfăşurarea unei campanii de consultare în rândul mamelor. (Au contribuit Georgeta Ghidovăţ, Anoaneta Etves)

BUCUREŞTI

17 creşe pentru 75.000 de copii

Numărul înscrierilor la creşe a crescut în ultimele zile, după ce reprezentanţii guvernului au anunţat că intenţionează reducerea concediului pentru mămici. Locurile sunt însă insuficiente. Angajaţii creşelor de stat spun că, ieri, numărul de cereri a crescut, însă puţine dintre acestea pot fi acoperite.

Potrivit datelor cetralizate de Primăria Capitalei, în Bucureşti există 17 creşe care au aproximativ 2.000 de locuri, în timp ce sunt aproximativ 75.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 3 ani. Concluzia este că, luând în calcul şi creşele particulare, peste 70.000 de copii ar rămâne într-o situaţie problematică.

Chiar şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a explicat ieri că serviciile sociale oferite de stat nu pot face faţă în acest moment. În plus, acesta a precizat că în Bucureşti mai sunt puţine creşe, iar grădiniţele nu pot prelua copiii.

"În primul rând copiii au de suferit pentru că vor fi luaţi de lângă mame! Ar fi trebuit să se construiască mai multe creşe care să aibă condiţii umane şi care să accepte şi copii de un an."
ALINA VLĂDILĂ, mămică

"Fetiţa mea are un an şi trei luni. Într-o lună trebuie să-mi caut de muncă, pentru că firma la care am lucrat a intrat în insolvenţă de plată."
MIHAELA APOPEI, mămică

"Sunt terminată! Sunt una dintre femeile care nu are soluţii. Nu am cu cine să las copilul, la creşele de stat nu sunt locuri, iar la cele particulare nu îmi permit! Prefer să mă lase să am grijă de copilul meu doi ani pe 600 de lei, pentru că nu am altă soluţie!"

RAMONA OLTEANU mămică

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: