Proiect de lege lansat în dezbatere publică pentru urgentarea consolidării clădirilor cu risc seismic ridicat
- Andreea Udrea, consultant politic
- 11 februarie 2016, 13:53
Liberalii propun un proiect de lege pentru urgentarea consolidării clădirilor cu risc seismic ridicat, lansat în dezbatere publică.
Mai exact, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi propune crearea unui fond la nivelul Guvernului cu această destinaţie, precizând că proiectul de lege a fost discutat inclusiv cu reprezentanţi ai primăriei Capitalei.
"Propun ca lucrările de consolidare a clădirilor încadrate în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public, să fie urgentate prin crearea Fondului pentru Clădirile cu Risc Seismic Iminent, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale, şi a unui Program de Risc Seismic prin care să fie simplificată procedura de punere în siguranţă a imobilelor", precizează Raeţchi, într-un comunicat remis presei, citat de Agerpres.
El arată că propunerea legislativă urmează să facă obiectul unor dezbateri publice, la care să participe şi primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava. Proiectul de lege vizează modificarea OG 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente.
În iniţiativa legislativă se arată că, "pe întreaga durată a procesului de întocmire a documentaţiilor cadastrale, proprietarii şi asociaţiile de proprietari, persoane fizice sau juridice, vor beneficia de consiliere şi asistenţă din partea unor persoane din cadrul Primăriei Capitalei care au competenţe în acest sens".
De asemenea, proprietarii, persoane fizice şi juridice, beneficiază, prin exceptarea de la prevederile legale, de scutirea de taxă privind eliberarea autorizaţiei de construire pentru execuţia lucrărilor de consolidare a construcţiilor din proprietate, cu destinaţie de locuinţă sau cu alte destinaţii, precum şi de taxa privind timbrul arhitecturii.
În proiect se stipulează că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va constitui, în vederea expertizării, proiectării şi execuţiei lucrărilor pentru clădirile încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, cu destinaţia de locuinţă, spaţiu comercial sau orice altă destinaţie, un fond de urgenţă, numit Fondul pentru Clădirile cu Risc Seismic Iminent, precum şi o comisie numită Comisia Naţională de Evaluare şi Implementare a Programului de Risc Seismic, cu privire la lucrările de expertiză, proiectare şi consolidare, în vederea simplificării acţiunilor de punere în siguranţă a fondului existent, care vor fi incluse într-un plan de intervenţie numit Programul de Risc Seismic.
Fondul va fi unul de urgenţă pentru lucrările necesare punerii în siguranţă a clădirilor fără obligaţia returnării sumelor de către proprietarii spaţiilor cu destinaţie de locuinţă, spaţiu comercial sau orice altă destinaţie.
Proiectul prevede că aplicarea deciziei de evacuare se va dispune doar după ce consiliile municipiilor, oraşelor şi comunelor vor asigura locuinţele de necesitate pentru cazarea temporară a persoanelor şi familiilor pe perioada executării intervenţiilor care nu se pot efectua în construcţii ocupate. Decizia de evacuare are caracter executoriu de la data ofertei unui spaţiu de cazare temporară şi va putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.