Profesorii universitari şi-au majorat salariile

Profesorii universitari şi-au majorat salariile

Senatul Universităţii "Lucian Blaga", din Sibiu, a decis revenirea la vechile salarii, pornind de la faptul că Legea nr. 118/2010, prevede, la articolul 16, că reducerea cu 25% a veniturilor bugetarilor se încheie pe 31 decembrie 2010.

"În absenţa altor reglementări venite din partea guvernului, şi având în vederea că hotărârea de a reduce salariile cu 25% se referă doar la perioada iunie - decembrie 2010, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2011, să acorde personalului veniturile cuvenite, la nivelul lunii iunie 2010", explică rectorul Constantin Oprean.

Pe de altă parte, Grigore Popescu, şeful Finanţelor Publice Sibiu, spune că nu a auzit, până acum, de vreo situaţie asemănătoare. "Ordonatorul de credite poate lua o hotărâre, respectiv de a reveni la salariile integrale. Dar asta trebuie hotărât pe legislaţia în vigoare. Încă nu am analizat posibilitatea revenirii la vechile salarii şi nici nu am auzit de astfel de situaţii", spune Popescu.

Juriştii sunt sceptici

Ne puteți urmări și pe Google News

Multe instituţii nu au luat în calcul reîntregirea salariilor pe motiv că, în orice moment, executivul ar putea adopta norme care să completeze "golul" lăsat de Legea nr. 118.

"Aceeaşi Lege 118 mai arată că de la 1 ianuarie 2011 se vor aplica noile politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare, în condiţiile Legii cadru 330. Acum, nu am citit proiectele pentru modificarea acestei Legi 330, pentru că nu are niciun rost, la cât de des se schimbă proiectele. Dar, cel mai probabil, printr-o asumare de răspundere, gu ver nanţii vor aplica rapid o nouă lege, astfel încât salariile să nu poată fi date integral", ne-au explicat juriştii Consiliului Judeţean Sibiu.