PITEŞTI. După o lună de şomaj tehnic, cei 8.000 de angajaţi s-au întors ieri la lucru. Peste numai 14 zile vor fi însă trimişi din nou acasă.
Cei 8.000 de muncitori de la secţiile de producţie ale Uzinei Dacia au reluat lucrul ieri, după ce timp de o lună s-au aflat în şomaj tehnic. Odată întorşi în uzină, oamenii au aflat însă că de pe 26 ianuarie vor fi din nou trimişi acasă, pentru două săptămâni de data aceasta. Astăzi, de la ora 12.00, câteva mii de muncitori sunt aşteptaţi în faţa Casei de Cultură din Mioveni pentru a participa la mitingul împotriva eliminării taxei auto pentru maşinile secondhand. Sindicaliştii speră astfel să atragă atenţia asupra situaţiei critice în care se află cei 200.000 de români care lucrează în industria auto. „Parcă e un blestem de la Ceauşescu“ Conştienţi de efectele crizei, cei mai mulţi dintre salariaţii care s-au întors ieri la lucru consideră că, după perioadele de şomaj tehnic, vor urma vremuri mult mai grele. De altfel, păstrarea locului de muncă, indiferent de salariul câştigat, pare a fi prioritatea pentru fiecare din cei aproape 8.000 de angajaţi de la Dacia. Ieri la prânz, după numai câteva ore de lucru, muncitorii au aflat că uzina va funcţiona doar până pe 26 ianuarie. „Am venit să lucrăm pentru două săptă mâni... Am ajuns să avem concediu mai mult decât lucru. Pe 26 intrăm din nou în şomaj, chiar de ziua în care s-a născut «Ciuruitul». Parcă e un blestem de la Ceauşescu, în halul ăsta am ajuns“, spune muncitorul Marius Neacşu. Vânzări cu 55% mai mici De altfel, Uzina Dacia şi-a redus bugetul de la 250 la 150 de milioane de euro, iar producţia zilnică a scăzut de la 1.400 la 1.100 de maşini.
„Dacia se vede nevoită să recurgă la această măsură pentru a-şi adapta producţia la scăderea comenzilor ca urmare a declinului pieţelor auto. În decembrie 2008, Dacia a comercializat 3.622 de unităţi pe piaţa internă, în scădere cu 55% faţă de nivelul înregistrat în decembrie 2007“, potrivit unui comunicat al producătorului auto.
Până în aprilie, atunci când expiră contractul colectiv de muncă, angajaţii aflaţi în şomaj tehnic vor beneficia de 85% din salariu, plus bonurile de masă aferente zilelor nelucrate. În funcţie de evoluţia vânzărilor, e posibil însă ca, din aprilie, angajaţii să piardă privilegiile câştigate anul trecut în cele două săptămâni de grevă.
Ion Iordache, viceliderul de sindicat de la Automobile Dacia, crede că soarta muncitorilor depinde atât de evoluţia pieţei mondiale a autoturismelor, cât mai ales de modul în care guvernanţii vor proteja industria autohtonă de profil. „La Dacia, criza ne va lovi din plin. Semnalele sunt din ce în ce mai rele. La firma Leoni, furnizoare de cablaje, cei 1.000 de muncitori care lucrează la fabricile din Piteşti şi Mioveni se vor afla în şomaj de azi şi până pe 28 februarie.
Cel mai probabil, mulţi vor fi concediaţi. La Dacia, au fost concediaţi deja 620 de muncitori, angajaţi pe durată determinată, iar în următoarele luni numărul lor ar putea ajunge la 3.000“, estimează liderul sindical Ion Iordache.
IAŞI Jumătate dintre angajaţii ArcelorMittal, trimişi în concediu forţat
Angajaţii ArcelorMittal Tubular Products Iaşi s-au reîntors ieri la muncă după ce, pe 19 decembrie 2008, au fost trimişi în concediu forţat. „Jumătate dintre angajaţ i, în jur de 350, vor sta acasă până la sfârşitul lunii. Vor fi la dispoziţia unităţii, cu 75% din salariu, plus sporuri de vechime. Probabil secţiile vor lucra prin rotaţie, în funcţie de comenzi“, explică liderul sindical Constantin Rotaru. Până pe 31 martie, angajaţii trebuie să se înscrie pe lista de plecări voluntare. „Astăzi (ieri - n.r.), conducerea a publicat schema de plecări voluntare, practic, 2%-3% din personalul din unitate va pleca. S-a anunţat că pe liste se pot înscrie persoanele din producţie care figurează în registrele medicale cu boli grave“, adaugă Constantin Rotaru. Şi cei peste 9.000 de mineri de la Societatea Naţională a Lignitului au reluat ieri lucrul, după cele trei săptămâni de minivacanţă din perioada Sărbătorilor. (Maria Craus, Alin Ion)
CITIŢI ŞI:
- Vacanţe de lux pentru dealerii Dacia
- Scăderi la jumătate ale vânzărilor Dacia în decembrie
- Dacia pierde din cota de piaţă
- "Dacia" pe tricoul echipei de fotbal Udinese
- Dacia, pe butuci o lună întreagă
- Salariaţii Dacia au reluat producţia
- Concedieri masive la Dacia
- DRIVE-TEST EVZ: Toyota IQ, scumpă şi la propriu, şi la figurat
- Şomeri cu prime