Procurorii cer închisoare cu executare pentru Gigi Becali și Victor Babiuc, în dosarul schimbului de terenuri
- Departamentul Eveniment
- 30 aprilie 2012, 14:00
Procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind schimbul de terenuri dintre George Becali şi Ministerul Apărării a ajuns la final, instanţa urmând să anunţe un verdict după ce va asculta, la termenul de astăzi, pledoariile finale ale procurorului anticorupţie şi ale avocaţilor inculpaţilor.
Instanţa supremă a început, astăzi, dezbaterile finale în dosarul în care George Becali este judecat pentru fapte de corupţie, alături de fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, de fiica acestuia, Ioana Babiuc, şi de Dumitru Cioflină, fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale şi fost şef al Marelui Stat Major General, acuzaţi de fapte de corupţie în legătură cu un schimb de terenuri între Becali şi MApN care a avut loc în urmă cu peste zece ani. La termenul de astăzi al acestui proces, judecătorii instanţei supreme au declarat finalizată cercetarea judecătorească şi dau pe rând cuvântul procurorului DNA şi avocaţilor pentru a pledoariile finale în acest caz. Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, este la instanţa supremă, alături de ceilalţi inculpaţi din acest dosar. Becali nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul instanţei supreme, potrivit mediafax.ro. Procurorii au cerut ca Becali, Babiuc și Cioflină să fie condamnați la închisoare cu executare. Victor Babiuc declara, în noiembrie 2011, când a fost audiat de magistraţii instanţei supreme în dosarul privind schimbul de terenuri cu Gigi Becali, că înaintea acestui transfer de terenuri au mai existat încă 11 schimburi sau înstrăinări, niciunul nefiind considerat în neregulă. El preciza că avizul juridic al Direcţiei legislaţie şi contencios există încă din 10 decembrie 1998, actul menţionând acordul pentru schimb în condiţiile dreptului comun. Fostul ministru al Apărării a contestat faptul că statul român ar fi fost proprietar, spunând că a cerut încă din 2002 să se facă dovada dreptului de proprietate. Judecarea dosarului în care sunt acuzaţi Dumitru Cioflină, fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale şi fost şef al Marelui Stat Major General, Victor Babiuc, fost ministru al Apărării, fiica acestuia, Ioana Babiuc şi finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali a început în 18 ianuarie 2011, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conducerea DNA a cerut, în 19 septembrie 2007, Comisiei speciale de la Cotroceni aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva fostului ministru al Apărării Victor Babiuc. Dumitru Cioflină este acuzat în acest dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, iar Victor Babiuc, fost ministru al Ministerului Apărării Naţionale în perioada decembrie 1997 - 2000, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi luare de mită, respectiv 3.000 de dolari. Ioana Cristina Anca Babiuc este acuzată de complicitate la luare de mită, iar George Becali de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată. Potrivit rechizitoriului, în perioada 1996 - 1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari. Astfel, Cioflină şi Babiuc, uzând de prerogativele funcţiilor de conducere pe care le deţineau în cadrul acestui minister, au aprobat schimburile de terenuri dintre MApN şi George Becali cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează proprietatea publică şi circulaţia juridică a terenurilor, în defavoarea statului. Cei doi inculpaţi au făcut demersuri pentru grăbirea finalizării schimbului, în condiţiile în care instituţii ale statului şi funcţionari din cadrul MApN implicaţi atrăgeau atenţia cu privire la diferenţa de valoare dintre terenurile ce fac obiectul schimbului şi lipsa utilităţii terenului de la Ştefăneştii de Jos pentru MApN. Pentru a da o aparenţă de legitimitate acestor schimburi, Cioflină şi Babiuc au inclus în Planul de apărare al ţării pentru perioada 1997-2000 construirea unui punct de comandă nou la Ştefăneştii de Jos, potrivit procurorilor. În 5 octombrie 1998 a fost încheiat un contract de schimb imobiliar între Ministerul Apărării Naţionale şi George Becali, prin care se predau la schimb 8,80 hectare de teren situat în intravilanul comuna Voluntari al MApN şi 9,36 hectare de teren situat în comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov al lui George Becali. Ulterior, în 4 iunie 1999, a fost încheiat un contract de schimb imobiliar între Ministerul Apărării Naţionale şi Becali, prin care acesta din urmă a predat 21,58 hectare de teren în zona comunei Ştefăneşti în schimbul a 20,9 hectare în comuna Voluntari. Victor Babiuc a aprobat efectuarea schimbului de terenuri cu Becali cu încălcarea dispoziţiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică şi cu încălcarea dispoziţiilor privind circulaţia juridică a terenurilor, fără un aviz din partea Direcţiei Legislaţie şi Contencios din MApN, potrivit procurorilor DNA.