Procesul lui Hosni Mubarak se reia în Egipt. Fostul lider, cu patul mobil la tribunal

Procesul lui Hosni Mubarak se reia în Egipt. Fostul lider, cu patul mobil la tribunal

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost adus, azi, într-un pat de spital mobil, în sala de judecată din Cairo, unde a fost reluat procesul său, potrivit CNN.

Hosni Mubarak a fost acuzat că a ordonat uciderea a sute de protestatari, care s-au revoltat în luna februarie a anului trecut, în Egipt, alungându-l de la putere, după 30 de ani. De asemenea, Mubarak este acuzat de corupţie, dar pledează nevinovat. Sănătatea lui Mubarak s-a deteriorat în ultimele luni, după ce el a fost închis, în aprilie 2011, apărând informaţii că fosutl preşedinte ar fi suferit de cancer şi probleme cardiace. Apărarea cere includerea violenţelor recente în dosar Audierea este descrisă una "procedurală", pentru ca judecătorii să decidă asupra unor cerinţe ale avocaţilor, formulate săptămâna trecută, potrivit lui Khaled Abu Bakr, un avocat pentru drepturile omului, care reprezintă familiile victimelor. "Judecătorul va decide numărul martorilor care vor fi audiaţi la următoarea înfăţisare şi va anunţa cum sunt soluţionate solicitările apărătorilor săi de a include ultimele violenţe din Piaţa Tahrir în acest dosar", spune Khaled Abu Bakr. Curtea va lua o hotârâre şi în privinţa amânării mărturiei generalului Sami Anan, adjunctul şefului Consiliului Suprem al Forţelor Armate.

Mulţi egipteni critică procedurile judiciare şi se tem că Mubarak ar putea fi achitat de acuzaţiile de crimă. Cinci poliţişti, achitaţi Cinci ofiţeri de poliţie acuzaţi că au omorât protestatari au fost achitaţi săptămâna trecută. Scenele respective au avut loc în faţa unei secţii de poliţie, în apropiere de centrul capitalei, în 28 şi 29 ianuarie 2011. "Majoritatea celor care s-au speriat după anunţarea verdictului nu ştiu că două dintre familiile victimelor din acest caz şi-au retras plângerile contra ofiţerilor", a spus Abu Bakr. "Cazul lor a fost considerat unul de autoapărare, pentru că ofiţerii apărau secţia de poliţie, ceea ce este foarte diferit faţă de cazurile protestatarilor ucişi, de la distanţă, de trăgători de elită în Piaţa Tahrir", a spus el. Circa 840 de persoane au fost ucise şi 6.000 au fost rănite în cele 18 zile de revolte, potrivit organizaţiei Amnesty International.

Ne puteți urmări și pe Google News