Procesul hackerilor vâlceni, amânat de o greşeală de redactare
- Adam Popescu
- 4 martie 2009, 18:17
Procesul hackerilor arestaţi acum şapte luni în urma unei ample acţiuni desfăşurate în cinci judeţe la care au participat şi agenţi FBI, a generat tensiuni între avocaţii apărării şi magistraţii de la Tribunalul Vâlcea.
Magistraţii sunt acuzaţi de avocaţi că atunci când au redactat deciziile au confundat numele incuplaţilor. La începutul lunii ianuarie, patru dintre inculpaţi, Costin Enescu, Mihail Daniel Radu, Claudiu Iordache şi Manuel Alexandru Tudor, au depus cereri pentru eliberarea provizorie, sub control judiciar.
„Am făcut recurs, însă când am citit dispozitivul am rămas stupefiat. În preambul, instanţa face referire la clientul meu, Manuel Alexandru Tudor, din Bucureşti, iar mai jos apare numele altui inculpat, Mihail Daniel Radu din Râmnicu Vâlcea. Este o greşeală impardonabilă pentru un magistrat“, susţine Constantin Popescu, avocatul lui Manuel Tudor.
„Am greşit, eram obosit deoarece am stat la audieri până la ora 21.00 şi am terminat dispozitivele în jur de ora 1.00. Nu am fost atent când am semnat să văd că e vorba de alt nume. E omeneşte să greşeşti. La calculator poţi greşi foarte uşor când treci dintr-un program în altul. Nu am observat că pe toate cele patru dispozitive din ziua respectivă a apărut doar numele lui Mihail Daniel Radu, care şi el a cerut eliberarea condiţionată. Dar respingerea cererilor a fost fondată”, susţine judecătorul Valerian Predescu, de la Tribunalul Vâlcea, secţia Penală.
"O eroare de redactare"
Însă, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat de avocatul Constantin Popescu şi casează ca „nelegală şi netemeinică“ încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Vâlcea din cauză că instanţa s-a pronunţat asupra altui inculpat şi trimite cauza spre rejudecare.
Numai că şi magistraţii Curţii de Apel Piteşti fac o nouă greşeală. În motivarea deciziei dată de instanţă în data de 19 ianuarie prin care admite recursul pe lângă cei doi inculpaţi Manuel Alexandru Tudor şi Mihail Daniel Radu, apare şi un al treilea, Radu Dumitru Viorel, care nu are nici o legătură cu cazul.
”Fiind vorba doar de o eroare de redactare care s-a şi remediat prin casarea deciziei, judecătorul nu riscă nimic. Drepturile inculpatului nu au fost încălcate. E adevărat că se fac cheltuieli suplimentare pentru pregătirea unui alt proces şi aducerea inculpaţilor de la Penitenciarul Colibaş, dar banii sunt recuperaţi ulterior de la părţile implicate în proces prin cheltuieli de judecată“, explică judecătoarea Mariana Vârgă, purtător de cuvânt al Tribunalului Vâlcea.
Avocaţii celor patru inculpaţi au făcut din nou cereri pentru eliberarea provizorie, dar şi pentru strămutarea procesului.
Citiţi şi:
Hackeri vâlceni capturaţi de FBI
SUA cer extrădarea hackerilor vâlceni Hackerul "Vlăduţ" a păgubit site-ul eBay de două milioane de euro