Pista este într-o stare jalnică, deoarece nimeni nu investeşte în repararea ei.
Incidentul de acum o săptămână, când un avion cu 89 de pasageri a aterizat forţat pentru că i s-au rupt roţile din faţă la contactul cu solul, a adus din nou în atenţia autorităţilor starea în care se află pista Aeroportului Internaţional din Bacău. De altfel, Cristian Stanciu, cel care a fost directorul aeroportului timp de mai mulţi ani, a părăsit recent funcţia deoarece nu şi-a mai asumat responsabilitatea pentru siguranţa zborurilor. Pista este considerată cea mai mare din nord-estul ţării, având 2.500 de metri lungime şi 80 de metri lăţime. Au peticit gropile
Pista prezintă denivelări care pun în pericol aeronavele, dar, deşi consiliul judeţean (CJ), care gestionează aeroportul, a apelat la o firmă de consultanţă pentru a porni lucrările de modernizare, nu a fost găsit niciun investitor. Pe la aeroport s-au perindat investitori americani, chinezi, unguri, francezi, spanioli, nemţi, austrieci, cehi sau italieni. Toţi au plecat însă acasă cu informaţiile primite şi nu au mai dat niciun semn. Consiliul Judeţean Bacău a realizat anul trecut investiţii în pista aeroportului de 300.000 de lei.
Banii au fost daţi însă pentru peticirea gropilor. Şi în prezent, pista este în reparaţii de urgenţă, astfel că sunt permise la aterizare doar aeronave de până la 50 de tone. În schimb, autorităţile speră ca investitorul care va concesiona activitatea la aeroport să vină cu banii necesari pentru modernizarea pistei. Necesarul ar fi de 44 milioane de euro. Incidentul aviatic în care a fost implicat avionul care venea de la Roma a avut ecou şi la Consiliul Judeţean.
„În primul rând, nu cred că era zăpadă, gheaţă pe pistă, cum au spus unii pasageri. În toate ţările din lume, iarna se circulă în condiţii de iarnă, fie că este transport terestru, fie aerian. Întârzieri de câte zece ore sunt şi la americani, nu numai la noi. Dacă din raport va reieşi că vinovată se face conducerea aeroportului, vom lua măsurile ce se impun“, a declarat Angela Bogea, vicepreşedinte CJ Bacău.
Deocamdată, Aeroportul Bacă u are un trafic anual de 55.000 de persoane, în majoritate români care lucrează în Italia. De la Bacău mai operează curse charter şi curse regulate spre destinaţii din Spania sau Germania. MODERNIZARI Terminale noi la Cluj-Napoca În vara anului 2007 au demarat lucrările de modernizare ale Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca prin construcţia a două noi terminale de pasageri. Valoarea întregului proiect, care va include şi o pistă de 3.500 de metri lungime, se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro. Din valoarea totală a proiectului care trebuie finalizat până în anul 2009, Consiliul Judeţean Cluj a alocat deja suma de 13 milioane de euro. După finalizarea lucrărilor, aeroportul din Cluj-Napoca ar urma să fie cel mai mare şi mai modern între Bucureşti şi Budapesta. (Mihai Şoica)
EXTINDERE
Parcări mai multe la Timişoara În următorii doi ani, la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia“ din Timişoara se preconizează investiţii în lărgirea zonelor de parcare şi investiţii în noul terminal pentru cursele interne. Proiectul de dezvoltare constă în construirea unui terminal intermodal care să reunească o autogară, terminalul de aviaţie şi un terminal de cale ferată, investiţiile necesare fiind de 47,55 milioane de euro.
„În cazul în care proiectul va fi aprobat, banii vor veni, pe de o parte, de la minister, iar pe de alta de la investitori“, a spus Daniel Stamatovici, handling manager al aeroportului. După finalizare, traficul cargo pe aeroport va creşte de trei ori. Traficul de pasageri şi mişcările pe aeroport vor creşte şi ele cu 25%, anual, timp de cinci ani de la finalizarea terminalului intermodal. (Georgeta Petrovici)
MODERNIZĂRI SIBIU
Pistă de 3.000 de metri lungime Lucrările de modernizare ale aeroportului din Sibiu se vor finaliza cel mai probabil la finele lunii mai, asta după ce Consiliul Judeţean Sibiu a purtat zilele trecute negocieri cu firma constructoare. Astfel, a fost încheiat un act adiţional la vechiul contract, potrivit căruia lucrările trebuiau finalizate pe 22 decembrie anul trecut. Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, susţine că întârzierea este justificată.
„S-a întârziat din cauza condiţiilor atmosferice nefavorabile continuării lucrărilor, dar şi pentru că au apărut lucrări suplimentare“, a explicat Bottesch. Principalele lucrări care au rămas de finalizat sunt cele la noua pistă a aeroportului care este, de fapt, o prelungire a celei vechi, astfel încât pe ea să poată ateriza avioane mari precum Boeing 737. La final, aceasta va avea o lungime de peste 3.000 de metri şi o lăţime de 45 de metri.
„A fost prelungită pista şi urmează să fie reabilitată şi porţiunea din pista cea veche. Acum cei de la Max Bogl, firma care face lucrările, aş- teaptă ca vremea să se încălzească pentru a lucra la betonare“, a mai explicat Martin Bottesch. Devizul lucrărilor de la Aeroportul din Sibiu a crescut faţă de estimările iniţiale, de la 212 milioane de lei la 264 milioane lei.
„Au apărut lucrări suplimentare mai ales la pistă şi, în aceste condiţii, s-a făcut o recalculare a costurilor finale, fiind vorba de adăugarea a încă 52 de milioane de lei în plus“, a mai explicat preşedintele CJ Sibiu. (Dragos Popescu)