Prinţul Johan al Olandei, în comă după accidentul de la schi, din Austria

Prinţul Johan al Olandei, în comă după accidentul de la schi, din Austria

Prinţul olandez Johan Friso, rănit într-o avalanşă, săptămâna trecută, este în comă şi s-ar putea să nu-şi revină nicidoată, spun doctorii care-l tratează în Austria, potrivit BBC.

Prinţul Friso, care se afla în vacanţă, la schi, în staţiunea asutriacă Lech, a fost prins de o avalanşă şi a fost scos de sub zăpadă abia după 15 minute. El a fost transportat la spitalul din Innsbruck după accident. Prinţul în vârstă de 43 de ani, este cel de-al doilea fiu la reginei Beatrix a Olandei. Prinţul schia alături de alte trei persoane, în afara pârtiilor marcate, când avalanşa a pornit, brusc, imediat după ora prânzului, vinerea trecută. A fost îngropat sub o porţiune de zăpadă care măsura, se pare, circa 30 de cm lăţime şi 40 de metri lungime. Un pager pe care-l purta asupra lui a ajutat autorităţile să identifice rapid locul în care se afla. "Suferinţe cerebrale masive" Vorbind cu reporterii, în Innsbruck, doctorul Wolfgang Koller a declarat că resuscitarea prinţului a durat 50 de minute. Tomografiile au arătat suferinţe cerebrale masive, în timpul cât a stat sub zăpadă.

"Prinţul va fi transferat, ulterior, la o clinică privată, pentru continuarea tratamentului, dar s-ar putea să dureze ani de zile până se trezeşte sau s-ar putea să nu-şi mai revină niciodată", a spus medicul. "Nu putem spune azi cu certitudine dacă prinţul Friso îşi va căpăta cunoştiinţa vreodată", a spus dr. Koller, care este şeful unităţii de traumatologie de la Spitalul Universitar din Innsbruck. "În ce mai fericit caz va fi nevoie de o reablitare neurologică care va dura luni, dacă nu ani de zile", a precizat el.

Ne puteți urmări și pe Google News