Nimeni nu a protestat când Legile justiției erau „schimonosite” de Macovei prin procedura asumării răspunderii Guvernului, în anul 2005, în ciuda avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii și a protestelor vehemente ale magistraților … cu excepția lui Dănileț, devenit consilier personal al ministrei – fost procuror comunist.
S-a dorit atunci controlarea parchetelor sub pretextul așa-zisei lupte anticorupție pentru ca politicienii incomozi, prea imprevizibili uneori, să fie ușor de înlăturat prin pârghii penale … controlul extern în dictaturi este extrem de lejer de obținut. Mecanismul funcționa la fel: se alegeau țintele incomode, se fabrica scandalul public - o poveste demnă de dispreț maxim, accentuată de scurgerea „pe surse” a unor dialoguri ori atitudini imorale ori vulgare, necesare pentru diabolizarea personajului - și sentința crâncenă era ca și dată. Aceste condamnări erau așteptate de toate părțile: ambasadori, servicii, procurori ori alți potentați ai vremii, alături de presa de Sistem, care lăudau până la îngrețoșare și medaliau „eroii” Anticorupției: camelii, dorei ori negulești demni de ode colective, astfel că judecătorii și procurorii care nu procedau la fel erau niște „paria” ai magistraturii, demni de dispreț public etern.
Într-o primă etapă a „luptei” țintele se reduceau oarecum la politicieni mai „bogăței”, care cel mult erau buni de justificat averile pe la ANI și atât: cu toate astea, li se construiau presupuse atrocități penale pe care le-ar fi comis și din care ar fi obținut nejustificatele bogății. Apoi, s-au cam epuizat bogătanii liber la „umflat”, căci mulți dintre aceștia aveau protecție totală pe bază de co-înavuțire: a se vedea în acest sens faptele de corupție pentru care s-a auto-denunțat fostul șef al comunității naționale de informații de la Cotroceni, din care rezultă clar relațiile nefirești și „conivența infracțională” - termen atât de îndrăgit de organele de forță - dintre aceste organe și îmbogățiți. Aceste legături au fost protejate până în ultimul moment și sunt și în prezent de structura Anticorupție specializată, de procurori de Sistem bine instruiți în acest sens.
Și atunci s-a trecut la „next level”: a început fabricarea de dosare pentru „sărăntoci” - funcționari, oameni cu afaceri medii, jurnaliști incomozi sau oameni politici de prin diferite funcții necesari pentru statistici bombastice. Modelul era patentat, precedentul fusese deja creat: singura diferență dintre ei era averea deținută… dosarele goale erau însă comune tuturor. Și atunci, pentru ca nu cumva ca judecătorii să îndrăznească să pronunțe achitări pe bază de conștiință pentru cei care nici măcar averi nu acumulaseră au fost transformați ei-înșiși în ținte ale „Câmpului tactic”, recunoscut oficial. Goana după statistici și dorința de eliminare a incomozilor a fost atât de puternică încât s-a ajuns la amenințarea judecătorilor, urmată de punerea în practică a amenințărilor: trimiteri în judecată și condamnări nedrepte în scop de intimidare. Toate acestea prin folosirea legilor penale nou-adoptate … tot prin asumarea răspunderii Guvernului, a mandatelor de siguranță națională atât de ușor de obținut de la cei trei judecători-cheie ai Sistemului, în absența unor norme eficiente de răspundere a magistraților.
În acest mod, obținând victorii din ce în ce mai facile, pe măsura trecerii timpului, procurorii anticorupție măreau miza și la un moment dat nu a mai existat absolut nicio limită: totul s-a pervertit într- o vânătoare de condamnări cu orice preț… arestări aberante obținute pe culoare judiciare favorabile, în scop de obținere a simpatiei unui public neinstruit, privări de libertate care aveau și menirea exercitării de presiune pe judecători la judecarea cauzelor în fond. Și, încet-încet, bogați sau săraci, magistrați, civili ori politicieni, oameni incomozi din Sistem sau din afara lui, au devenit, în fine, egali… în fața Anticorupției: toți au primit dosare „fabricate”, fără fapte și fără probe, mulți dintre ei fiind condamnați după presiuni cumplite asupra judecătorilor, înspăimântați să nu devină ei-înșiși „egali” cu cei aflați în fața lor, în boxe. În sfârșit, deplină egalitate pentru toți!
Recomandările noastre
