Primul supercomputer din România, la UVT

Primul supercomputer din România, la UVT

Cel mai performant computer din ţară va porni, peste fix o lună, la Timişoara. Universitatea de Vest a achiziţionat primul supercomputer din România. Valoarea acestuia este de un milion de euro, iar aparatul va sosi în maxim 30 de zile.

Anunţul a fost făcut joi, de reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior. Aceştia au precizat că în general, supercomputerele se utilizează la numeroase modelări şi simulări, în special în biologie, chimie, geologie, inginerie aerospaţială, medicină, meteorologie, fizică cuantică, matematică, criptografie, tehnică militară.

"Un supercomputer este compus din mai multe procesoare care accesează aceeaşi memorie centrală şi care funcţionează concomitent şi coordonat, astfel încât supercomputerul poate atinge o mare performanţă totală de calcul", a explicat rectorul Ioan Talpoş. În cazul de faţă, acesta va fi folosit pentru activitatea de cercetare, dar şi pentru prestarea de servicii pentru diferite societăţi comerciale. "Achiziţionarea acestui supercomputer face parte dintr-un proiect european în valoare de peste 10 milioane de euro care are ca scop principal construirea unui sediu cu dotarea completă pentru un Institut de cercetări avansate de mediu, o infrastructură de cercetare de excelenţă la standarde internaţionale", a mai declarat Talpoş.

Dotarea instituţiei cu primul supercomputer din România transformă Universitatea de Vest din Timişoara în cel mai important centru de calcul din Europa de Sud-Est. În regiune, un asemenea supercomputer mai există doar la Sofia, în Bulgaria.

Ne puteți urmări și pe Google News