Primul derby din Premier League, încheiat nedecis

Primul derby din Premier League, încheiat nedecis

Joe Cole, noul superstar de pe Anfield Road, a fost eliminat în meciul său de debut pentru FC Liverpool şi pentru prima oară în carieră în remiza de ieri, scor 1-1, cu Arsenal Londra, în prima etapă a Premier League.

În ciuda faptului că au jucat multă vreme în inferioritate numerică, Liverpool a deschis scorul în minutul 46, prin David Ngog, însă au fost egalaţi în prelungirile partidei, după un autogol al portarului Pepe Reina.

Cole, care a ajuns în această vară la "cormorani", după ce şi-a încheiat socotelile cu Chelsea Londra, campioana în exerciţiu, a fost eliminat pentru o intrare foarte violentă asupra fundaşului Laurent Koscienly, cu puţine minute înainte de pauză. Koscienly - adus în această vară la Arsenal de la Lorient - a revenit pe teren, cu toate că se părea că a suferit o accidentare şi a văzut la rândul său cartonaşul roşu, în ultimele minute ale partidei.

Arsenal a dominat partida de pe Anfield Road, însă Liverpool, echipă antrenată de Roy Hodgson, a rezistat admirabil. La gazde a revenit şi spaniolul Fernando Torres, ţinut multă vreme departe de terenul de joc de o accidentare. Golul egalizator a venit în prelungiri, când un alt iberic, portarul Pepe Reina a scăpat mingea în poartă, după un duel cu Marouane Chamakh. ETAPA 1 - PREMIER LEAGUE

REZULTATE

Tottenham Hotspur - Manchester City 0-0 Aston Villa - West Ham United 3-0 Blackburn Rovers - Everton 1-0 Bolton Wanderers - Fulham 0-0 Sunderland - Birmingham City 2-2 Wigan Athletic - Blackpool 0-4 Wolverhampton Wanderers - Stoke City 2-1 Chelsea Londra - West Bromwich Albion 6-0 Liverpool FC - Arsenal Londra 1-1 Astăzi

21.00

Manchester United - Newcastle United

Ne puteți urmări și pe Google News