Veronica Bereanda, învăţătoarea care şi-a traumatizat elevii, a fost destituită din funcţie prin intervenţia ministrului Educaţiei. Colegii de breaslă o sancţionaseră cu 15% din salariu
Doamna nu va mai intra niciodată la clasă. Am discutat cu inspectorul general şi de luni, va fi o nouă învăţătoare", a anunţat, ieri, Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei. Decizia pune capăt scandalului iscat în urmă cu aproape două săptămâni la Liceul "Nicolae Iorga" din Bucureşti, unde mai mulţi părinţi au acuzat-o pe învăţătoarea Veronica Bereanda că a abuzat emoţional de copiii lor şi au prezentat o înregistrare audio în acest sens, făcută în sala de clasă. Părinţii merg în instanţă În paralel cu intervenţia ministrului Educaţiei şi comisia administrativă a şcolii o sancţionase. Pedeapsa colegilor de breaslă a fost însă extrem de blândă: reducerea cu 15% a salariului pe o perioadă de şase luni.
- VICTORIE în cazul învăţătoarei care şi-a împins elevii de clasa întâi la SINUCIDERE!
"Stătea în puterea lor să-i defiinţeze contractul de muncă", spune Constantin Trăistaru, inspectorul şcolar general al Capitalei, care admite cu jumătate de gură că era şi responsabilitatea lui ca dascălul să fie dat afară din învăţământ.În ciuda victoriei, părinţii copiilor afectaţi sunt decişi să continue lupta în instanţă. "Familiile o vor acţiona în judecată. E o premieră în România că un dascăl a fost dat afară după ce şi-a abuzat emoţional elevii", a concluzionat Gabriel Diaconu, unul dintre medicii care i-a consiliat pe micuţii traumatizaţi de dascăl, unii dintre ei la un pas de sinucidere. "Abuzul emoţional, deşi puţin cunoscut în România, este o infracţiune, iar învăţătoarea trebuie să plătească." GABRIEL DIACONU, psihiatru CITIŢI ŞI:
- PSIHIATRU: "Fără echivoc în cazul învăţătoarei Veronica Bereanda este vorba de TORTURĂ psihologică. SESIZĂM organisme internaţionale"
- MUŞAMALIZARE. Cum este scos basma curată un dascăl ABUZATOR
- Mărturia ŞOCANTĂ a unuia dintre elevii agresaţi de învăţătoare: "Mai bine mă sinucid decât să mai merg la şcoală"
- EDUCAŢIA PRIN TEROARE. Cum au ÎNGROPAT-O pe "Doamna cu o mie de ochi"
- "TE ARUNC PE GEAM" Anchetă în cazul învăţătoarei de COŞMAR de pe Youtube I VIDEO