Primul centru medical pentru copiii cu sindromul Down, la Petroşani
- Adam Popescu
- 21 septembrie 2008, 18:09
Italienii din provincia Ponte Nelle Alpi au inaugurat la Petroşani primul centru medical de recuperare destinat copiilor cu sindromul Down, dar şi a celor abandonaţi de părinţi.
Centrul medical pentru copii a fost construit de Asociaţia Pollicino, care în Italia este recunoscută pentru faptul că are în grijă mai multe astfel de centre specializate în tratarea copiilor. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei în centru pot fi găzduiţi în condiţii deosebite până la 40 de copii. Aici bolnavii au saloane pentru tratament, dormitoare, o bucătărie unde se poate prepara mâncare pentru 70 de persoane şi săli de joc.
„Proiectul nostru a demarat în anul 2002 şi a fost un model de cum trebuie să se ajute comunităţile. În perioada 2002-2005 am demarat în Italia o campanie de colectare a fondurilor, iar cu banii rezultaţi ne-am apucat de treabă. Investiţia totală a fost de 500.000 de euro ”, ne-a declarat Enrico Corllari secretarul asociaţiei Pollicino-Belluno.
Autorităţile locale au anunţat că cum vor susţine activităţile sociale care vor avea loc în cadrul centrului de recuperare, precum şi o parte din cheltuielile legate de întreţinere.
„Pentru noi este un lucru benefic şi ne-a onorat mult intenţia celor din Italia de a avea relaţii economice cu Valea Jiului. Vom căuta o modalitate prin care să contribuim la susţinerea şi stimularea activităţilor din cadrul acestui centru, cu atât mai mult cu cât se adresează copiilor care au nevoi speciale”, a declarat primarul municipiului Petroşani Tiberiu Iacob Ridzi.