Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, a murit. Costel Hugianu conducea localitatea de 20 de ani
- Maria Dima
- 4 aprilie 2026, 15:49
Sursă foto: Pixabay Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, Costel Hugianu, a murit, a anunțat sâmbătă filiala județeană a PSD. Edilul conducea localitatea din anul 2008 și se afla la al cincilea mandat consecutiv. Potrivit informațiilor disponibile, acesta suferea de o afecțiune gravă la plămâni.
Costel Hugianu, primar ales din 2008

Costel Hugianu. Sursa foto: Primăria Stolnicești Prăjescu
Costel Hugianu a fost ales pentru prima dată primar în 2008, pe listele PSD, și a câștigat ulterior fiecare rundă de alegeri locale, conducând comuna timp de aproape două decenii. În această perioadă, a fost reconfirmat constant în funcție de către alegători, rămânând una dintre figurile administrative stabile din județul Iași.
Mesajul PSD Iași după decesul edilului
Liderul organizației județene PSD Iași, Bogdan Cojocaru, a transmis un mesaj după anunțul decesului. „Am pierdut nu doar un coleg, ci un om de o aleasă calitate, un primar dedicat și un prieten. Costel Hugianu a fost un exemplu de implicare și responsabilitate, un om care a pus întotdeauna comunitatea pe primul loc. Îi vom păstra vie memoria prin respectul pentru munca sa și prin continuarea proiectelor în care a crezut”, a declarat acesta.
Cine va prelua conducerea primăriei
Comuna Stolniceni-Prăjescu are aproximativ 4.500 de locuitori. Până la organizarea unor noi alegeri, atribuțiile de primar vor fi preluate de viceprimarul PSD. În prezent, PSD deține majoritatea în Consiliul Local, având 9 consilieri din totalul de 15.