Alexandru Herman, redactor-şef la „Monitorul de Bacău“, susţine că a primit un pumn în faţă de la Gheorghe Tilibaşa, primarul comunei Glăvăneşti (PNL).
Jurnalistul afirmă că, la mijlocul săptămânii trecute, s-a dus la sediul primăriei deoarece auzise că Tilibaşa intenţionează să concesioneze islazul comunal unui om de afaceri. „Am intrat în sala de consiliu şi am făcut câteva poze. Primarul a venit spre mine şi mi-a cerut să mă legitimez. Era nervos şi m-a întrebat cine m-a trimis. Pe hol, am refuzat să intru în birou şi mi-a tras una în faţă“, povesteşte Herman. În replică, primarul neagă acuzaţiile aduse.
„Nici nu m-am atins de el. A vrut să mă scoată vinovat cu concesionarea islazului comunal. Când a văzut că nu am încălcat legea, a inventat toată povestea“, spune Gheorghe Tilibaşa. „Există o plângere depusă de către ziarist împotriva primarului. Pentru a nu exista dubii în privinţa modului în care s-au făcut cercetările, dosarul a fost preluat de Serviciul Investigaţii Criminale de la Bacău“, precizează inspectorul Mihai Grigoraş, de la poliţia Podul Turcului.