Ordonanţa de urgenţă care va facilita înfiinţarea firmelor de către tinerii întreprinzători va intra pe agenda şedinţei de guvern de mâine, a declarat ministrul economiei, Ion Ariton.
Alături de ordonanţa de urgenţă, vor fi promovate şi normele metodologice. Săptămâna trecută, la dezbaterea proiectului de act normativ, premierul Emil Boc a declarat că firmele înfiinţate de tineri vor putea utiliza garanţii de stat în valoare de 20 milioane euro, în 2010, şi de 80 milioane euro, în 2011. "Şi în privinţa ajutorului nerambursabil, să putem găsi resurse financiare ca programul să fie acoperit pentru, minimum, să spunem, 200 de firme în 2010 şi, sperăm, în jur de 1.000, cel puţin, în 2011, astfel încât să fie un program care să aibă cât de cât o susţinere bugetară", suţinea primul-ministru. Întârziere de un an Proiectul unei legi pentru susţinerea iniţiativei tinerilor întreprinzători datează de mai bine de un an. Primul proiect de ordonanţă a fost propus de fostul ministru al IMM-urilor, Constantin Niţă şi prevedea o serie de facilităţi fiscale pentru persoanele de până la 35 de ani care îşi încep prima afacere.