Prim-procuror din Sibiu şi un ofiţer SRI, cercetaţi în libertate pentru corupţie

Prim-procuror din Sibiu şi un ofiţer SRI, cercetaţi în libertate pentru corupţie

Florin Apostu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a fost reţinut ieri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Alba. Apostu a fost prezentat astăzi, cu mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, magistraţilor de la Curtea de Apel Alba, însă instanţa a decis cercetarea lor în libertate. În dosar apare şi numele omului de afaceri Ilie Carabulea, ca învinuit, el fiind suspectat de dare mită şi cumpărare de influenţă.

După aproape trei ore de audieri, magistraţii Curţii de Apel Alba au decis cercetarea celor doi în libertate. Florin Apostu şi Tiberiu Popescu au interdicţie de a părăsi ţara şi de a lua legătura cu vreun martor din dosar. Procurorii DNA au făcut recurs la decizia magistraţilor.

Potrivit avocatului acestuia, Viorel Jidveian, clientului săi i-au fost aduse 12 capete de acuzare, printre care luare de mită, şantaj şi fals. "Sunt 12 capete de acuzare la Apostu şi la celălat trei, dacă îmi aduc aminte exact. Sunt mulţi învinuiţi în dosar, mai multe persoane cunoscute din Sibiu. Domnul Carabulea, care este acuzat că i-a dat o maşină mică domnului procuror şef, e chemat luni la ora 9.00, la DNA, ca învinuit", a mai spus avocatul. Totodată, Jidveian a confirmat că pe lista învinuiţilor se mai află şi omul de afaceri Cristi Bicher şi avocatul Nicolae Ucă. Înainte de audieri, Florin Apostu a declarat că este nevinovat: "Aşteptăm să se pronunţe şi indiferent ce sentinţă se va da, eu opinez pentru a nu face recurs. Acuzaţiile sunt multe. Nu se justifică, dar mai bine ne judecăm pe fond decât să mai tergiversăm cu recurs la Bucureşti, ne întoarcem, pierdem timp. Aşa, probabil, ar fi bine ca, dacă se va emite mandat, în 29 de zile să intrăm pe fond, să se termine", a declarat la ieşirea de la audieri prim-procurorul.  Opt infracţiuni de luare de mită Potrivit ordonanţei de începere a urmării penale, lui Florin Apostu  i s-a reţinut opt infracţiuni de luare de mită, două infracţiuni de trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals intelectual, două infracţiuni de reţinere sau distrugere de înscrisuri şi favorizarea infractorului. <br/>Pe 2 august 2010, cât şi în lunile august şi septembrie, Florin Apostu, ca urmare a solicitării unui om de afaceri din judeţul Sibiu, a dat de înţeles că ar fi intervenit pe lângă procurorul General al României pentru ca Ministerul Public să promoveze un recurs &quot;în interesul legii ce viza interesele financiare ale persoanei respective&quot;. În schimb, Apostu a beneficiat de o revizie tehnică gratuită la autoturismul proprietate personală la firma la care omul de afaceri respectiv era acţionar majoritar. De astfel, autoturismul fuse achiziţionat de la o firmă de leasing deţinută de acelaşi om de afaceri, iar leasing-ul era plătit de o altă societate comercială aparţinând aceluiaşi om de afaceri. La rândul său, ofiţerul SRI Tiberiu Popescu este cercetat penal pentru trei infracţiuni de dare de mită, complicitate la infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri şi complicitate la infracţiunea de favorizare a infractorului.

Ne puteți urmări și pe Google News