Edilii Capitalei au pregătit un proiect în baza căruia familiile cu venituri totale de peste 2.500 de lei ar putea achita integral preţul gigacalori.
Edilii Bucureştiului „au cre ionat” un proiect în baza căruia familiile care în sumează venituri „de peste 2.500 - 3.000 de lei” (după cum a precizat directorul RADET) ar urma să plătească integral preţul gigacaloriei (adică 300 de lei/gigacalorie faţă de 119 lei în prezent).
Această diferenţă se va traduce, în factura la întreţinere, printr-o sumă mai mult decât dublă pentru apă caldă şi căldură.
Bucureştenii care încasează salariul minim (600 de lei/lună) sau pensia minimă (350 de lei/ lună) nu vor resimţi nicio schimbare în facturi, ei urmând să primească în continuare acelaşi ajutor de la primărie. Şi cei cu venituri cuprinse între plafonul minim şi cel maxim (de 2.500 - 3.000 de lei) vor beneficia, potrivit proiectului, de ceva subvenţii.
Factura la întreţinere „va exploda”
Oricum, pentru mare parte a locuitorilor Capitalei, plata între ţinerii ar deveni un coşmar dacă proiectul va deveni lege, susţin reprezentanţii asociaţiilor de lo catari. Potrivit preşedintelui ligii „Habitat”, Mihai Mereuţă, în Bucu reşti consumul mediu de căldură este de 0,6 gigacalorii pe fiecare cameră, lunar, în timp ce un singur bucureştean consumă lunar 0,2 gigacalorii pentru apa caldă.
Un calcul simplu arată că o familie compusă din trei persoane, care locuieşte într-o garsonieră şi va achita preţul integral al gigacaloriei, ar urma să plătească, la iarnă, 360 de lei pentru apă caldă şi căldură faţă de numai 142,8 lei, în iarna lui 2009.
Dacă ar locui într-un a par tament cu două camere, a ceeaşi familie ar urma să achite 540 de lei faţă de 214 lei, în ianuarie 2010. Pentru trei camere, factura la apă caldă şi căldură va ajunge la aproximativ 720 de lei, faţă de 285 de lei în iarna anului trecut.
ÎN ŢARĂ
Soarta subvenţiilor, sub semnul întrebării
Iaşi. În prezent, populaţia plăteşte 175 de lei pe gigacalorie, preţul de producţie fiind între 300 şi 400 de lei, în funcţie de sezon. Autorităţile locale spun că încă nu s-a luat nicio decizie în privinţa subvenţiilor.
“Depinde în ce măsură consiliul local îşi va permite să plătească subvenţiile, iar asta depinde de nivelul încasărilor şi de ceea ce se va decide în guvern. În consiliul local încă nu s-a decis nimic”, explică viceprimarul Gabriel Grigore. (Maria Craus)
Timişoara. Potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei, Flavius Boncea, se vor acorda încontinuare subvenţii şi ajutoare pentru căldură în cazul celor cu venituri sub 900 de lei.
Însă viceprimarul Sorin Grindeanu vrea să supună votului consiliului local un proiect prin care timişorenii să plătească gigacaloria în funcţie de venit, motivul fiind preţul scăzut şi anunţul guvernului de a nu mai acorda subvenţii. (Georgeta Petrovici)