Președintele Tribunalului Militar Iași trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență
- Petre Ţache
- 8 decembrie 2014, 09:30
Judecătorul Radu Tărniceru, preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, a fost trimis în judecată de către DNA, dosarul său fiind înaintat instanţei de judecată, informează Ziarul de Iași.
DNA Iaşi îl acuză pe Tărniceriu de trafic de influenţă după ce, în 2010, ar fi acceptat propunerea lui Ioan Leonte, pe atunci primar la Gorban, de a interveni, în schimbul a 50.000 de euro, pe lângă două colege judecătoare în vederea soluţionării unei cauze civile referitoare la un litigiu funciar din comună. Judecătoarele, de la Tribunalul Iaşi, au soluţionat în cele din urmă favorabil pentru Leonte litigiul, acesta reuşind să obţină astfel 282,5 hectare în comuna Gorban.
Radu Tărniceriu şi alţi inculpaţi din dosarul său, printre care şi Ioan Leonte, acum comisar la Protecţia Consumatorului, au fost prezenţi, zilele trecute, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi, acolo unde au luat la cunoştinţă de modificările efectuate de procurori în acest dosar.
„Este un aspect procedural şi, având în vedere că se bucură de prezumţia de vinovăţie, cu siguranţă instanţa va pronunţa o soluţie favorabilă clientului meu. Faptul că acesta a ocupat mai mulţi ani funcţia de preşedinte al Tribunalului, iar în momentul de faţă este preşedinte al Tribunalului Militar, denotă conduita şi profesionalismul cu care şi-a exercitat profesia de magistrat. După administrarea tuturor probelor în apărare, cu siguranţă instanţa se va convinge de nevinovăţia acestuia“, a declarat avocatul acestuia, Radu Irimia, pentru ziaruldeiasi.ro