Belgradul invită Pristina la un tangou. Preşedintele sârb, gata de compromis cu Kosovo

Belgradul invită Pristina la un tangou. Preşedintele sârb, gata de compromis cu Kosovo

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sugerează un compromis în definirea frontierelor cu Kosovo. Normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina este o condiţie cheie pentru aderarea la UE

”Este nevoie de doi pentru un tangou”, a afirmat Vucic, referindu-se la negocierile dintre Belgrad şi Pristina mediate de UE, transmite Agerpres. Cei mai mulţi dintre sârbii kosovari, mai ales cei din partea de nord a Kosovo, unde sunt majoritari, se împotrivesc autorităţilor de la Pristina. Prin urmare, în timpul unei vizite în oraşul kosovar Sid, Vucic a sugerat o delimitare, termen înţeles de mulţi ca fiind o sugestie pentru o partiţie între Serbia şi partea din Kosovo dominant albaneză.

”Eu încerc, iar aceasta este politica mea pentru delimitarea cu albanezii. Dacă avem un teritoriu care nu ştim cui îi aparţine, de cine şi cum este administrat, aceasta este mereu o sursă de potenţiale conflicte”, a spus preşedintele sârb.

Ideea unei partiţii a mai fost evocată, dar a fost respinsă pe 31 iulie de preşedintele kosovar, Hashim Thaci. Totuşi, politicieni şi analişti de la Belgrad consideră că o partiţie în urma căreia Serbiei i s-ar permite să păstreze controlul asupra părţii de nord a Kosovo (zonă majoritar sârbă) în schimbul Văii Presevo, o zonă din sudul Serbiei populată de etnici albanezi, ar putea fi acceptabilă pentru ambele părţi. Dar Serbia mai doreşte şi o autonomie extinsă pentru enclavele sârbe din Kosovo, un statut de protecţie pentru mănăstirile ortodoxe şi compensaţii financiare pentru pierderea unor proprietăţi, inclusiv proprietăţi industriale şi facilităţi energetice.

 

Ne puteți urmări și pe Google News