Preşedintele îşi arată biroul poporului

Preşedintele îşi arată biroul poporului

PORŢI DESCHISE. Ca să atragă mai mulţi vizitatori duminică la Cotroceni, Preşedinţia a decis să arate publicului larg biroul de lucru al preşedintelui Traian Băsescu, elicopterul folosit de şeful statului în deplasările interne şi sala de şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Cele trei noi puncte de atracţie vor fi incluse, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială citate de Mediafax, în traseul grădinii – Muzeul Cotroceni – săli de recepţie oficiale deschis publicului pe 17 mai. Pentru vizitatorii în an electoral ai Palatului Cotroceni va fi adusă de asemenea fanfara regimentului de gardă şi protocol.   Ziua Porţilor Deschise a fost organizată prima dată în 2008, la un an de la reconfirmarea lui Băsescu în funcţie prin referendumul din 19 mai 2007.

Ne puteți urmări și pe Google News