Preşedintele Airbus îşi apără avioanele

Preşedintele Airbus îşi apără avioanele

Preşedintele companiei europene Airbus, Thomas Enders, a făcut pentru prima dată o declaraţie publică de la catastrofa aviatică din 1 iunie, în care a fost implicat un avion A330, informează AFP.

"A330 este unul dintre cele mai bune şi mai sigure avioane construite vreodată", a declarat Enders pentru cotidianul german Bild Zeitung.

El a adăugat că o astfel de aeronavă decolează la fiecare două secunde în lume, iar avionul rămâne cel mai sigur mijloc de transport.

Potrivit lui Enders, în acest moment este nevoie de multă răbdare deoarece anchetele complexe, cum este cea privitoare la catastrofa aviatică în care şi-au pierdut viaţa 228 de persoane, durează foarte mult.

Zilele trecute, două avioane Airbus au fost implicate în incidente aviatice.

CITIŢI ŞI:

A dispărut la nouă zile după nuntă

DEZBATERE EVZ: Cât de sigur este transportul aerian?

Ne puteți urmări și pe Google News