Maria Popistaşu şi Mirela Oprişor au obţinut trofeul pentru interpretare feminină la Festivalul Mar del Plata, pentru filmul "Marţi, după Crăciun".
Lungmetrajul "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean, continuă cu succes traseul festivalier început la Cannes. După trofeul pentru interpretare obţinut de actriţa Mirela Oprişor la Festivalul de la Sarajevo şi după distincţia pentru Cel mai bun lungmetraj ("Bayard d'Or du Meilleur film") la Festivalul de Film Fracofon de la Namur, pelicula le-a mai adus actriţelor din rolurile principale un premiu la a 24-a ediţie a Festivalului argentinian Mar del Plata (20-28 noiembrie). Cineastul Radu Muntean declara într-un interviu acordat EVZ: "Bănuiam că or să joace Mimi Brănescu şi Maria Popistaşu, dar asta nu înseamnă că nu au dat şi ei probă. Pentru rolul nevestei, am chinuit însă mai mult de zece actriţe până m-am oprit la Mirela Oprişor (soţia lui Mimi Brănescu în viaţa reală - n.r.). Da, e cel mai delicat rol din film. Sunt însă foarte mulţumit de alegerea pe care am făcut-o. Nu ştiu exact cât a durat cu totul castingul. Cu pauze, probabil că două luni şi ceva. Repetiţiile au ţinut încă o lună", a explicat Radu Muntean.
Un palmares ruso-polonez
Potrivit "Variety", "Essential Killing", de Jerzy Skolimowski, şi-a adjudecat premiul pentru cel mai bun film la festivalul argentinian Mar del Plata, dar şi distincţia pentru interpretare masculină (Vincent Gallo). Cel mai bun regizor a fost desemnat Alexei Fedorchenko pentru lungmetrajul "Silent Souls".
Ultimele trei lungmetraje de Radu Muntean - "Hârtia va fi albastră", "Boogie" şi "Marţi, după Crăciun" - vor fi lansate pe DVD, într-un box special, pe 8 decembrie, şi vor putea fi achiziţionate în magazinele din reţeaua Cărtureşti.
PARCURS
Succes la box-office
În "Marţi, după Crăciun", Mimi Brănescu îl interpretează pe Paul, un bărbat de 40 de ani, care este căsătorit de 10 ani cu Adriana (Mirela Oprişor), cu care are o fetiţă, iar de câteva luni trăieşte o poveste de dragoste alături de Raluca (Maria Popistaşu), dentista fiicei sale.
Aşa arată sinopsisul filmului lui Radu Muntean, care a avut premiera în România pe 17 septembrie şi a rulat patru săptămâni, acumulând încasări de 142.000 lei şi 1.2150 de spectatori. "Marţi, după Crăciun" a fost vândut în 16 teritorii, dintre care ultimele sunt Australia, Germania şi Japonia.