Conducerea Guvernului va fi preluată de vicepremierul Sevil Shhaideh până duminică, atunci când Grindeanu se întoarce în ţară.
Premierul se întâlneşte în SUA cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Grindeanu şi Dragnea au fost invitaţi în SUA de Elliott Broidy, vicepreşedintele Comitetului de învestire a lui Donald Trump. Ei vor participa, joi, la o cină privată în prezenţa lui Donald Trump şi a soţiei sale, dar şi a vicepreşedintelui american Mike Pence. Dragnea şi Grindeanu vor asista vineri la ceremonia de învestire a lui Trump, urmată de o nouă recepţie privată în compania lui Trump.
Vizita celor doi va costa peste 5.000 de euro.