Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de avertisment pentru miniștrii din subordine. La mijloc este o miză uriașă

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de avertisment pentru miniștrii din subordine. La mijloc este o miză uriașăSursa foto: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a vorbit, astăzi, despre importanța îndeplinirii condițiilor legate de accesarea fondurilor din PNRR. Șeful Executivului le-a transmis un mesaj miniștrilor din cabinetul pe care îl conduce.

Nicolae Ciucă, premierul României, a lansat un avertisment, joi, în privința țintelor și jaloanelor ce trebui bifate pentru ca România să acceseze banii din PNRR. Șeful Executivului le-a transmis miniștrilor că este nevoie de un efort susținut și coordonare, pentru ca obiectivele să fie îndeplinite.

Mesajul pe care l-a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă în privința obiectivelor PNRR

„Doresc să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea tuturor aspectelor care au vizat înaintarea primei cereri de finanţare la Comisia Europeană. Am reuşit astfel să ne îndeplinim obiectivul şi folosesc această oportunitate pentru a reaminti şi sublinia încă o dată că avem nevoie de acelaşi efort susţinut, de aceeaşi coordonare, pentru a putea să îndeplinim jaloanele, să îndeplinim ţintele şi, în felul acesta, să asigurăm coerenţă implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a subliniat că efortul de până acum privind îndeplinirea angajamentelor asumate prin PNRR a fost posibil şi datorită dialogului susţinut cu Comisia Europeană.

„De asemenea, doresc să subliniez că acest efort a fost posibil şi datorită colaborării şi dialogului deschis şi susţinut cu Comisia Europeană - şi subliniez acest aspect mulţumindu-i domnului ministru Boloş şi tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, a mai precizat premierul Nicolae Ciucă, conform Agerpres.

Problema pensiilor, discutată de Marius Budăi

În altă ordine de idei, procentul de 9,4% din PIB, propus pentru bugetul de pensii ar putea fi eliminat cu totul din Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministrul Muncii și al Protecției Sociale, Marius Budăi a anunțat că va propune acest lucru în coaliția de guvernare. El a arătat că media europeană privind ponderea pensiilor în PIB este între 12,5% şi 13%, dar România doreşte rezolvarea inechităţilor.

„Aş merge pe rezolvarea inechităţilor, în principal. Noi, în Legea 127, când am promovat-o în Parlament, am avut un procent de 11,7%, conştienţi fiind că puterea economică a României nu ne poate duce chiar la media UE, dar trebuie să tindem şi noi acolo. Eu aş elimina total procentul. Nu scrie nicăieri, în nicio lege a pensiilor din UE, şi chiar m-am interesat, nu scrie că ne încadrăm în atât. Nu scrie. Eu voi propune eliminarea procentului”, afirma ministrul Muncii, Marius Budăi.

 

Ne puteți urmări și pe Google News