Pentru ca Ministeru Sănătăţii să mai primească 150 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Executivului, noul ministru al Sănătăţii, Ladislau Ritli, trebuie să pregătească actele normative privind implementarea taxei clawback aplicabilă producătorilor de medicamente şi pentru impunerea medicamentelor cu denumire generică pe lista compensatelor C2.
Această listă, ale cărei costuri sunt uriaşe, consumând peste 80% din bugetul alocat compensatelor în România, este singura care nu a fost modificată în sensul ca produsele care au echivalent generic să fie înlocuite. Rămân pe listă medicamentele originale, pentru care nu există încă pe piaţă înlocuitori.

Noul ministru, direct în focul problemelor

Premierul i-a cerut ministrului Sănătăţii să pregătească aceste acte normative până săptămâna viitoare, pentru a fi promovate de Executiv în reuniunea de săptămâna viitoare.

„Din nefericire, trebuie să intraţi direct în focul problemelor, săptămâna viitoare, conform înţelegerilor stabilite cu FMI şi Comisia Europeană, avem de promovat două acte normative: primul este legat de taxa clawback, care să ne asigure resurse suplimentare pentru Sănătate – astfel încât să aveţi pregătit actul normativ până săptămâna viitoare, conform celor discutate, şi ordinul de ministru pentru impunerea genericelor la lista C2", i-a spus Boc lui Ritli, citat de Agerpres.

Ministerul Sănătăţii va primi o rectificare de 150 de milioane de lei

El a menţionat că, după adoptarea acestor acte normative în Guvern, Sănătatea va mai primi 150 de milioane de lei din Fondul de rezervă la dispoziţia Executivului pentru continuarea reformelor.

„După ce aceste acte normative sunt adoptate de Guvern, imediat cei 150 de milioane de lei din Fondul de rezervă puşi la rectificare pentru Sănătate vor fi, prin hotărâre de Guvern, atribuiţi Sănătăţii în vederea continuării procesului de reformă", a completat Boc.