Ungaria împrumută un miliard de euro de la China

Ungaria împrumută un miliard de euro de la China

Premierul chinez, Wen Jiabao, aflat într-un turneu în Europa, a anunţat sâmbătă la Budapesta că ţara sa este gata să cumpere obligaţiuni ale statului ungar şi să acorde acestei ţări un credit de 1 miliard de euro, transmite AFP, citat de Agerpres.

Premierul chinez a făcut acest anunţ într-o conferinţă de presă comună cu omologul său ungar Viktor Orban. El nu a furnizat însă cifre legat de titlurile de stat ungare pe care Beijingul ar fi dispus să le cumpere.

Wen Jiabao a precizat că ţara sa va acorda Ungariei creditul de 1 miliard de euro prin intermediul Băncii de dezvoltare naţională a Chinei, în vederea realizării unor proiecte comune.

China a anunţat în ultima vreme o serie de investiţii semnificative în Grecia şi Polonia. Premierul Chinei, turneu în Europa Wen Jiabao a sosit ieri la Budapesta, iar astăzi a avut o întrevedere cu premierul Ungariei, Viktor Orban, şi a susținut și un discurs în cadrul unui forumul economic central-est-european, la Academia Ungară de Ştiinţe. Tot astăzi, premierul chinez va ajunge şi în Marea Britanie, unde va semna o serie de acorduri guvernamentale şi comerciale cu omologul său, David Cameron. De asemenea, cei doi oficiali ar putea discuta şi despre operaţiunea NATO din Libia. Turneul european al premierului chinez se va încheia în Germania, presa internaţională vehiculând informaţia potrivit căreia, în cursul zilei de luni, Wen Jiabao va discuta cu cancelarul Angela Merkel despre criza din Zona Euro. Premierul chinez este considerat drept unul dintre cei mai pro-europeni oficiali de la Beijing, el exprimând încă din octombrie disponibilitatea Chinei de a susţine economiile europene, angajându-se să cumpere obligaţiuni ale guvernului grec, în cadrul vizitei sale în această ţară, aminteşte AP, citat de Agerpres. Pe de altă parte, guvernul chinez a anunţat marţi că va adopta măsuri suplimentare pentru a sprijini ţările europene afectate de criză, precum Grecia. CITIŢI ŞI:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • China sprijină Spania prin investiţii de mai multe miliarde de dolari
  • China aduce speranţa în Europa, nu şi în România