Premieră medicală cu doctor cobai | VIDEO

Premieră medicală cu doctor cobai | VIDEO

După ce a participat la trei intervenţii chirurgicale în premiera, doctorul Eugen Nicolau de la spitalul Floreasca s-a urcat şi el pe masa de operaţie.

Chirurgul suferea de o afecţiune a stomacului şi a vrut să încerce noua metodă, care nu presupune tăieturi şi în urma căreia recuperarea este mult mai rapidă. Astfel, cu ajutorul unui dispozitiv care se ataşează unui endoscop, chirurgul reface pereţii stomacului.

Dezavantajul acestui gen de operaţie este costul aparatului de unică folosinţă, în jur de 3.600 de euro, iar banii trebuie suportaţi de pacient. Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează, deocamdată, acest tip de cheltuieli.

Urmăriţi acest caz la jurnalul Kanal D, de la 18:30.

Ne puteți urmări și pe Google News