PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA Un bolnav de cancer a primit un ficat nou
- Ioana Raluca Ghioarc ă
- 24 ianuarie 2012, 18:54
Medicii de la Institutul Fundeni au realizat un transplant în premieră în ţara noastră, unui bolnav de 46 de ani care suferă de cancer colorectal cu metastaze hepatice.
"În mod obişnuit, nu se face transplant hepatic pentru asemenea indicaţii, de care ar beneficia foarte mulţi pacienţi: mii de pacienţi cu metastaze hepatice cu cancer colorectal. Deoarece există posibilitatea ca, după operaţia de transplant, boala neoplazică să disemineze. De aceea, indicaţiile trebuie făcute cu foarte multă precauţie. În cazul nostru, este pentru prima oară când se face un transplant cu o asemenea indicaţie'', a precizat profesorul Irinel Popescu, şeful Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, argumentele care au stat la baza acestei indicaţii sunt multiple. În primul rând, s-a ţinut seama că pacientul este o persoană tânără, care are restul organelor sănătoase. În al doilea rând, pacientul are boala limitată la ficat. Un transplant de viitor În acest sens, pacientul a fost monitorizat mai multe luni, având toată documentaţia că nu există boală în afara ficatului. În al treilea rând, s-au schimbat protocoalele de imunosupresie. În prezent, sunt protocoale care, faţă de cele anterioare, au şi o activitate antitumorală.
''Am transplantat şi cazuri de hepatocarcinom, şi de colangiocarcinom cu rezultate foarte bune până în prezent, pentru majoritatea pacienţilor'', a menţionat profesorul Irinel Popescu.
Specialistul a adăugat că există experienţă pozitivă acumulată în Norvegia în ceea ce priveşte indicaţia transplantului metastazei în cancerul colorectal.
''Astfel, acumularea experienţei noastre cu cea internaţională, precum şi progresele efectuate în domeniul chimioterapiei creează premizele extinderii indicaţiei transplantului şi în această afecţiune'', a explicat realizatorul primului transplant hepatic din România. Operația a durat opt ore
Profesorul Irinel Popescu este de părere că asemenea intervenţii chirurgicale vor mai fi efectuate, pe măsură ce va creşte experienţa pe plan internaţional.
''Deşi, deocamdată, nu este o indicaţie de rutină, în viitor, va fi'', apreciază profesorul Irinel Popescu.
Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ opt ore, evoluţia post transplant a pacientului fiind favorabilă.