Prefectul Capitalei nu vrea două galerii la derby-uri
- Sorin Breazu
- 7 aprilie 2011, 17:38
Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, azi, că a propus cluburilor de fotbal şi preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, interzicerea accesului fanilor echipei oaspete pe stadion, la derby-urile cu risc ridicat al violenţelor.
Mihai Atănăsoaei a spus că proiectul a fost propus cu acordul lui Dumitru Dragomir pentru a creşte siguranţa cetăţenilor în contextul meciurilor de fotbal, în special a derby-urilor. De asemenea, prefectul Bucureştiului a anunţat că a organizat şi o întâlnire , la care au participat reprezentanţi ai forţelor de ordine şi ai conducerilor cluburilor de fotbal, unde s-a discutat această propunere, susţinută de LPF. Dacă iniţial reprezentanţii cluburilor au fost de acord cu această măsură, aceştia nu s-au mai prezentat la şedinţele cu forţele de ordine, pentru a stabili felul în care măsura va fi aplicată.
"Nu va fi o situaţie generală. Se va aplica atunci când informaţiile pe care le au forţele de ordine indică un grad mare de risc pentru spectatorii din stadion", a declarat Mihai Atănăsoaei. Următorul meci dintre Steaua şi Dinamo, care se va disputa în weekend-ul Paştelui, în Ghencea, ar putea marca interzicerea suporterilor dinamovişti pe stadion.