Actualitate
Precizări privind limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale în Starea de Urgență
Grupul de Comunicare Strategică explică care sunt argumentele pentru care măsurile adoptate în ultimele zile au ca efect limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale.
”Prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României ca măsură excepțională cu scopul gestionării situației create de răspândirea virusului SARS-COV-2 pe teritoriul României.
În conformitate cu dispozițiile Capitolului VI, art. 48 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/ 16 martie 2020, la data de 17 martie 2020, a fost notificat Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgență pe teritoriul României care au ca efect limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale.
Prin notificarea efectuată la nivelul Consiliului Europei, România respectă o procedură care decurge din statutul său de Parte Contractantă la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În cadrul procedurii de notificare a Secretarului General al Consiliului Europei, România a transmis textul Decretului nr 195 din 16 martie 2020, precum și traducerea sa în limba engleză. Prin punerea la dispoziția Consiliului Europei a întregului text al Decretului au fost furnizate informațiile necesare privind drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se limitează în scopul exclusiv al gestionării crizei generate de răspândirea virusului SARS-CoV-2, drepturi explicit menționate în cuprinsul art. 2 al Decretului Prezidențial.
Totodată, notificarea a inclus informații privind contextul instaurării stării de urgență, fiind subliniat caracterul excepțional al măsurilor luate, care privesc limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și durata pentru care a fost decretată starea de urgență”.
Grupul de Comunicare Strategică face precizarea că, potrivit art. 15 din Convenție, în caz de ”(...) pericol public ce amenință viața națiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional”.
Pe cale de consecință, pentru adoptarea unor astfel de măsuri nu este necesară obținerea vreunei aprobări de la Secretarul General al Consiliului Europei, statele părți la Convenție având deplina suveranitate de a adopta măsurile pe care le apreciază de cuviință în astfel de situații excepționale (cu limitările stabilite prin Convenție). Singura obligație ce incumbă autorităților statelor părți este de a informa pe deplin Secretarul General al Consiliului Europei despre măsurile de această natură adoptate, conform art. 15 alin. 3”.
Totodată, Grupul de Comunicare Strategică menționează că ”organismul jurisdicțional stabilit în baza Convenției, respectiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, își menține competența de a se pronunța în orice situație dată cu privire la măsurile adoptate de România în acest context”.
Recomandările noastre
