Preşedintele rus, Vladimir Putin, este nemulţumit de scorul obţinut de partidul său, Rusia Unită, la alegerile legislative, au dezvăluit ieri ziarele „Kommersant“ şi „Nezavisimaia Gazeta“, citate de AFP.
Deşi Rusia Unită a câştigat fără drept de apel scrutinul de duminică, acumulând peste 64% din sufragii, liderul de la Kremlin şi-ar fi dorit un rezultat mult mai bun.
Legislativele au fost transformate de tabăra prezidenţială într-un referendum asupra politicii lui Vladimir Putin, însă Rusia Unită „a primit mai puţine voturi decât el însuşi în momentul realegerii sale, în 2004“, reaminteşte „Kommersant“.
Putin a câştigat primul tur al prezidenţialelor din 2004, cu 71% din voturi. Nemulţumirea preşedintelui ar explica, potrivit „Kommersant“, absenţa şefului statului de la sediul formaţiunii Rusia Unită, unde a fost aşteptat duminică noaptea. Important este poporul Putin a vorbit despre alegeri abia luni, când a felicitat Rusia Unită pentru victoria obţinută, dar se pare că în culise situaţia a fost una tensionată.
„Un colaborator al administraţiei prezidenţiale n-a rostit decât un cuvânt: «eşec»“, susţine unul dintre corespondenţii cotidianului „Nezavisimaia Gazeta“.
„Şeful statului şi-a pus cota de popularitate pe altarul victoriei Rusiei Unite“, mai scrie publicaţia citată, care atrage atenţia că relaţiile dintre Putin şi acest partid s-ar putea deteriora. Preşedintele a lăsat să se înţeleagă că îşi doreşte mai degrabă o relaţie apropiată cu poporul decât cu un anumit partid, precizează „Nezavisimaia Gazeta“.
O altă nemulţumire a lui Putin este legată de calendarul electoral. Începând din 1999, alegerile legislative au loc în luna decembrie, iar prezidenţialele - trei luni mai târziu. În opinia lui Putin, cele două campanii electorale succesive obosesc poporul, motiv pentru care noua Dumă ar trebui să reprogrameze alegerile.