Prea mulți ruși în Bali, paradisul insular vrea să blocheze vizele (chiar și pentru ucraineni). Şi să interzică scuterele

Prea mulți ruși în Bali, paradisul insular vrea să blocheze vizele (chiar și pentru ucraineni). Şi să interzică scutereleBali. Sursa: pixnio.com

Locuri în picioare în paradis și multe necazuri. Insula Bali, una dintre cele mai visate destinații, unde se întâlnesc turiști din Australia, Asia și Europa, aștepta cu nerăbdare sfârșitul pandemiei pentru găzdui din nou numeroşi vizitatori. Numai că între timp constată că războiul din Ucraina a cauzat multe probleme neașteptate care provoacă reacția furioasă a populației și a operatorilor din sectorul turistic.

Mulți ruși au fugit din țara lor pentru a nu fi recrutați, sau pur şi simplu pentru că sunt împotriva războiului. Numai în 2022, în Baliau aterizat aproape 60.000, alți 22.500 ajungând  în ianuarie 2023. Pe insulă de vorbeste deja de ''little Moscova'', numai că în Kuta (centrul vieţii de noapte) ca şi în Seminyak, comportamentul neadvcat al turiştilor ruşi este din ce în ce mai frecvent, fapt care îi supără mult pe balinezi, scrie Il Messaggero.

Atât de mult, încât pe Instagram s-a născut chiar și un profil (acum suspendat) numit Moscow Cabang Bali, care documenta toate necazurile combinate, din punct de vedere local, de ruși. Care încalcă regulile de imigrare (cu viza de la sosire se poate sta pe insulă doar 30 de zile, documentul putând fi reînnoit pentru alte 30, însă nu se poate lucra, aşa cum fac foarte mulți ruși pentru a se întreține), încalcă regulile de circulație, merg în public pe jumătate dezbrăcaţi (acţiune descurajată puternic în Asia), se îmbată, nu respecta locurile religioase şi vandalizează edificii (deseori cu picturi murale anti-război). Presa a vorbit mult despre cazul unui rus de 23 de ani care a urcat pe un munte sacru și s-a fotografiat dându-și jos pantalonii, după care a urcat fotografia, deși cenzurată, pe Instagram. Episodul a stârnit reacția furioasă a populației, tânărul și-a cerut scuze public și a acceptat să facă o ceremonie sacră pe munte.

Aum însă, guvernatorul din BaliWayan Koster, vrea să înăsprească regulile pentru ruși, care sunt aceleași ca și cele pentru italieni: când ajunge la aeroport, turistul plătește 33 de dolari și primește viza în doar câteva minute. De-acum însă, gata cu viza la sosire (sau cel puțin aşa a fost anunţat). Un ofițer de poliție intervievat de CNN a explicat: ''Când suntem apelaţi deoarece există un turist care se comportă urât, este aproape mereu vorba de un rus''.

Revoltă contra rușilor

Potrivit unui reportaj realizat de New York Times, mulți ruși – chiar dacă este interzis – lucrează ca instructori de surf, ghizi turistici, închiriază mașini și motociclete pentru a se întreține, substragând din veniturile operatorilor locali, care trăiesc din turism. Din acest motiv, mai mulți au fost expulzați. Nilu Djelantik, fondatorul unui brand de pantofi de lux din Bali rezumă: ''Ne-am deschis porţile, ne-am deschis brațele și i-am primit cu un zâmbet. Însă bunătatea noastră a fost percepută de ei ca ceva ce li se cuvenea''. Un artist digital rus, Grishanti Holon, în vârstă de 33 de ani, a format un grup pentru a-i învăța pe compatrioții săi care sosesc în Bali cum să se comporte: ''Mulți dintre ei vin din provincii îndepărtate, pur și simplu nu știu cum este lumea, cred că pot să facă ce vor'.

Agenția de turism din Bali a pus afișe scrise și în limba rusă pentru a explica regulile care trebuie urmate pe insulă. Pentru a restabili ordinea și pentru a limita numărul de accidente, guvernatorul insulei a anunțat o altă măsură extrem de contestată: interdicţia, valabilă pentru toți turiștii străini de orice naționalitate, închiriării unui scuter. O schimbare epocală, pentru a-i înțelege semnificația e destul să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă aceeași decizie ar fi luată în Ibiza sau la Mykonos.

Trebuie spus totuşi că în mareea de tineri din Bali (și nu neapărat atât de tineri) care se înghesuie în baruri şi se îmbată, nu lipsesc nici cei sosiţi din Australia, Marea Britanie, sau chiar Italia. Însă numărul rușilor, care a devenit a doua cea mai mare comunitate din Bali, datorită părăsirii unei țări care a recrutat 300.000 de tineri, a declanșat un fel de alertă roșie.

Nu numai: guvernatorul din Bali a explicat că restricţiile evaluate se vor aplica și în cazul ucrainenilor. În Bali sunt aproximativ 7 mii, unii au fugit de război, iar alții se află acolo, potrivit ambasadorului ucrainean în Indonezia, pentru reîntregirea familiei. Cu toate acestea ambasadorul ucrainean s-a supărat pe autoritățile locale pentru că i-au pus compatrioții la același nivel cu rușii: ''Ucrainenii respectă legea''.

Dar ce se întâmplă atunci când rușii și ucrainenii se întâlnesc în Bali? Există tensiune? CNN l-a intervievat pe artistul rus Segrei Oveseikin, care a creat o pictură murală împotriva războiului: ''În Bali, rușii, belarușii și ucrainenii se înțeleg cu toții, noi înțelegem că oamenii de rând nu și-au dorit acest conflict''. Creșterea exponențială a prezenței rusești - tineri care nu vor să fie recrutați, dar și miliardari care se bucură de viață fără a-l contesta pe Putin - privește toată Asia de Sud-Est: în Thailanda, la Phuket se estimează că  ar fi deja 350.000 de ruşi, în timp ce în magazinele, cafenelele şi restaurantele din Pattaya există anunţuri şi liste de preţuri scrise în alfabetul chirilic. (Articol de Mauro Evangelisti; Traducerea Cătălina Păunel, RADOR)

Ne puteți urmări și pe Google News