Cu siguranţă, nimeni nu îl poate cunoaşte pe Ion Cristoiu până nu merge, la pas, prin Găgeşti, satul pe cale de dispariţie

S-a născut în satul Găgeşti, în a şaisprezecea zi a lunii noiembrie 1948, ca cel dintâi copil al Eugeniei şi al lui Ion Cristoiu. De mic a fost considerat un fel de geniu local fiindcă, încă de la cinci ani, ştia deja să citească şi comenta ce afla din gazetele venite de la Centru. Ba, mai rău, pentru că nu erau cărţi decât la biblioteca sătească şi acolo se găsea, de regulă, literarură sovietică, Nicuşor - aşa cum îl alintau apropiaţii - le împuia capul oamenilor cu citate din literatura marelui frate de la Răsărit. Contrar a ceea ce crede toată lumea, şi anume că mama sa, Eugenia, l-a învăţat şi îndemnat să scrie şi să citească, adevărul este că familia nu a privit cu ochi buni, la început, precocitatea fiului. Din contră…Cititul însemna pierdere de timp, în detrimentul mersului cu gâştele (la 5 ani), păscutului vacilor (la 7 ani) şi, apoi, prestării muncilor la câmp cu coasa sau sapa în mână. Abia când au apărut primele rezultate literare, în timpul liceului şi apoi în perioada facultăţii, mama sa a început să se mândrească cu realizarile întâiului său născut. Prima…"operă literară" a fost un rebus, în revista liceului, şi a fost singura dată când s-a emoţionat la vederea numelui său. De atunci, nici una dintre sutele şi zecile de mii de ocazii asemănătoare nu au reuşit sa îi mai trezească vreun sentiment. Se consideră nimic altceva decât un profesionist, fapt ce îl face să fie lipsit de ceea ce noi, ceilalţi, numim "sentimente". Poate de aceea nu are prieteni în adevăratul sens al cuvântului. Casa de la ţară este la o aruncătură de băţ de casa părintească, pe uliţa Cristoieştilor FOTOGRAFII: VLAD TEODORESCU Uliţa Cristoieştilor, a treia pe stânga Ca să îl cunoşti, cât de cât, pe Ion Cristoiu, trebuie musai să ajungi în "mica lui Românie", adică în satul Găgeşti, din judeţul Vrancea. Interesant este faptul că, deşi până şi o oglindă rutieră de pe Calea Victoriei îi poartă numele, localitatea în care s-a născut, şi de care nu conteneşte să îşi aducă aminte de câte ori are ocazia, practic a dispărut de pe harta judeţului. Absorbit de comuna Boloeşti, Găgeştiul nu are nici măcar un panou care să te avertizeze că ai intrat sau că ai ieşit din localitate. "Mergi matale până dai de o piaţă centrală, nu ai cum să o ratezi, îi zice Market OK", sunt singurele indicaţii pe care le primeşti pe drum. Într-adevăr, vizavi de complexul comercial, la ridicarea căruia se spune că a contribuit financiar, alături de mai toţi fiii înstăriţi ai satului şi Ion Cristoiu, se face un drum acoperit cu spărtura de piatră, care suie pieptiş pe deal. După o probă de anduranţă de câteva minute şi după ce ai spus de câteva ori "Doamne'ajută" că nu ai rupt maşina în două, dai de strada (cum altfel) Cristoieştilor, denumită astfel nu în cinstea celui mai cunoscut fiu al localităţii, ci pentru că, în acel loc, densitatea familiilor cu numele Cristoiu este cu mult mai mare decât în orice altă parte din sat. Aici este casa parintească, "a treia pe stânga", precum şi casa pe care jurnalistul şi-a construit-o pentru el, după Revoluţie. Şi în care aproape că nu stă, preferând celebrul foişor din lemn în care a găsit forma finala pentru cele mai multe dintre cărţile sale. "Ţin minte că, doar la sport şi, mi se pare şi la desen, avea note mai mici. În rest, zece pe linie" ION PURDEL, directorul şcolii din Găgeşti şi fost coleg cu Ion Cristoiu În cartea de onoare a urbei Pentru actualul director al şcolii din localitate, Ion Purdel, "Cristoiu face parte din careul celor patru mari personalităţi ale satului Găgeşti. Este vorba despre Mitropolitul Varlaam, clericul şi istoricul Daniil Panonianul, Vasile Tiroiu, prefectul judeţului Putna şi ziaristul Ion Cristoiu. "Cristoiu a venit la şcoală… gata învăţat, îşi aduce aminte fostul său coleg, făcând referire la faptul că ştia deja să scrie şi să citească, fiind un fel de geniu local. Ţin minte că, doar la sport şi, mi se pare şi la desen, avea note mai mici, în rest zece pe linie". Cu privire la viaţa sportivă, spune Purdel, era totuşi o compensaţie, în sensul că făcea adesea şapte kilometri pe jos până la internatul liceului din Panciu şi, atunci când era acasă, era responsabil cu căratul apei din şosea, unde era singura sursă de apă potabilă a satului. Enciclopedie ambulantă Ştefan Sinchiu, fost coleg de şcoală şi actualul primar al comunei Boloteşti, şi-l aduce aminte pe Cristoiu ca fiind un fel de mic geniu, cu un bagaj de cunoştinţe surprinzător, chiar şi pentru adulţi. "Era o şedinţă pe care o aveam noi cu pionierii şi Nicuşor, cum îi spuneam lui Ion Cristoiu, a ţinut o prelegere în toată puterea cuvântului despre Combinatul Siderurgic de la Galaţi. Abia începuseră lucrările şi el ştia ce suprafaţă va avea, ce producţie va fi realizată, câte oţelării, câte furnale şi câţi muncitori vor lucra în foc continuu. I-a lăsat pe toţi cu gura căscată! EVZ: Cam comunist de mic… Parcă ar fi fost la economie politică nu în a cincea de elementară. Ştefan Sinchiu: Nu cred că se poate pune problema aşa. Comunist sunt eu, că sunt primar de pe vremea lui Ceauşescu… Cred doar în dorinţa de documentare deosebită. Tocilar de mic… Cred că, mai curând, avea o capacitate deosebită de memorare, pe care cred că o are şi acum... Foişorul din lemn, locul în care Ion Cristoiu a scris majoritatea lucrărilor sale "Fratele meu, Ion, nu le-avea nici cu sportul, nici cu fetele" Pe Andrei, fratele mai mic al lui Ion Cristoiu, l-am găsit în casa bătrânească. Deşi, în buletin, locuieşte şi el la Bucureşti, a ales să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului având grijă de gospodaria bătrânească, de o bucată de vie, pădure şi de livadă. "Cu Ion nu am fost niciodată confident, eram mai mic cu şapte ani şi asta, la ţară, înseamnă destul de mult. Mi-a fost mai mult un tutore", îşi aduce aminte Andrei. "Alături de mama, a luat locul tatălui atunci când acesta, neaşteptat şi prematur, a murit de inimă, din cauza unei schije cu care s-a pricopsit în război, la bătălia Donului", mai spune mezinul familiei. Cu toate acestea, în afară de faptul că mai încasa câte o scatoalcă din când în când, fiindcă avea obiceiul să "înflorească realitatea" şi că îl punea să citească tot ce îi cădea în mână, nu îşi aduce aminte prea multe. Cu excepţia unei întâmplări "care era să mă nenorocească" şi care îi putea schimba, definitiv, cursul vieţii. "Eram la Academia Militară, student, şi mai mergeam din când în când pe la el, în garsoniera din Pantelimon. Ion era deja redactor şef-adjunct la Suplimentul literar şi, în acestă calitate, primea tot felul de reviste străine. Într-o zi am luat şi eu câteva şi le-am dus la cămin, unde locuiam. Printre acestea era un L'Express, mi se pare, care avea pe coperta poza <<Dictatorului sângeros Gaddafi>>, care tocmai făcuse o vizită în România, la Ceauşescu. Un coleg a văzut-o şi a raportat imediat <<organelor>>. În acea perioadă aşa ceva era suficient pentru o exmatriculare din Academie şi atârnarea unei tinichele de coadă de care nu mai scăpai toată viaţa", povesteşte încă marcat de întâmplare, Andrei Cristoiu. Din fericire, comandantul unităţii s-a dovedit a fi un constăţean "cu mintea deschisă", care a aplanat incidentul înainte ca acesta să fie raportat mai departe. EVZ: Cum se purta cu fetele fratele dumneavoastră, Ion Cristoiu? Andrei Cristoiu: Deşi nu mi-a făcut niciodată confidenţe în acest sens, cred că era mai interesat de o carte bună decât de o fată… Trebuie să vă spun că nu le avea nici cu sportul şi nici cu fetele. Totuşi, e imposibil să nu fi avut vreo relaţie, ca adolescent, de care să nu ştiţi... A fost ceva, să-i zicem o idilă, undeva pe la terminarea liceului, cu o fată din localitate. Din păcate, fata fiind mai materialistă, nu l-a aşteptat şi s-a măritat, mi se pare, chiar cu unul dintre profesorii din şcoală. Totuşi, s-a însurat şi el de tânăr... Da, din facultate încă, dar îmi menţin părerea că o carte bună sau o revistă interesantă au fost întotdeauna pe primul plan… V-aţi certat vreodată din cauza vreunei fete? Nu, singura dată când ne-am certat a fost mult după Revoluţie, când am vrut să deschid o afacere în zonă şi aveam nevoie de ajutorul autorităţilor locale. Mi-a spus că, dacă am să folosesc vreodată numele său, o să iasă în presă şi o să spună că nu are nici un fel de amestec în treburile mele. Atunci m-am supărat, nu i-am mai vorbit, apoi însă l-am înţeles perfect.  Fratele lui Ion Cristoiu, Andrei, a rămas la Găgeşti să aibă grijă de gospodărie