Povestea emoţionantă a bărbatului care a reînvăţat să meargă şi să vorbească de la copilul său de 3 ani
- Cristina Botezatu
- 19 iulie 2012, 15:12
Un tânăr de numai 22 de ani, prizonier în propriul corp după un infarct, a învăţat să meargă şi să vorbească din nou copiind-o pe fetiţa lui.
Mark Ellis era căsătorit de numai 2 luni când a suferit un infarct. Din cauza unui cheag de sânge în creier, bărbatul nu mai putea merge sau vorbi. Doctorii au spus familiei că tânărul are un sindrom rar: creierul este încă alert, însă corpul este paralizat integral. I-a fost indusă starea de comă şi nu i se dădeau prea multe şanse de supravieţuire.
"Mi-au dat să semnez un formular, prin care eram de acord să nu îl resusciteze dacă inima lui va ceda", îşi aminteşte soţia tânărului, Amy.
În mod miraculos, Mark a început să îşi revină şi, după opt luni, a fost externat.
"Este extraordinar că el şi fetiţa noastră au învăţat să facă toate lucrurile împreună. Mark a făcut primii paşi la o săptămână sau două după Lola. Folosesc jucării, cărţi şi jocuri pentru a învăţa lucruri noi şi a comunica", a declarat soţia tânărului, potrivit Daily Mail.