Povestea ciobanului de pe Transalpina. Are facultate, dar preferă să stea cu oile
- Ramona Rotaru
- 28 iulie 2023, 22:10
Povestea unui cioban de pe Transalpina a impresionat românii. Deși a terminat o facultate, preferă să stea cu peste 2.000 de oi pe munte. Iubește să doarmă în cojoc, sub cerul liber și chiar dacă a trecut prin multe în ultimii ani, nu vrea să renunțe la animale și natură.
Aristică Bălan este un cioban de pe Transalpina care își iubește meseria. A terminat facultatea de Silvicultură din Brașov și a obținut diploma de licență, însă preferă să stea pe munte, cu cele peste 2.000 de oi. Ciobanu povestește că a trecut prin multe în cei aproximativ 30 de ani petrecuți în transhumanță, însă iubește animalele și natura. Îi place să doarmă în cojoc, sub cerul liber, și spune că nu ar renunța pentru nimic la viața pe care o are.
„Am liceul, facultate de Silvicultură absolvită în Brașov, dar tot cu oile, în mijlocul naturii îmi place cel mai mult. Să dorm în cojoc, sub cerul liber. Am circa 2.500 de oi de care am grijă și aici nu te poți plictisi. M-am întâlnit și cu ursul de multe ori. Am trăit multe, dar nu aș vrea să renunț la asta. Asta îmi place. Îmi plac oile, animalele, natura și munții.
Am făcut transhumanţă la cote mari, am făcut Bărăganul, Banatul. Transhumanţa a fost mama noastră. Munţii ăştia sunt plini cu oi așa că și turiștii au ce vedea: verdeaţă, aer curat, apă rece”, a povestit ciobanul de pe Transalpina reporterilor de la pandurul.ro.
Tovarășii de drum ai ciobanului de pe Transalpina
Iubește cele peste 2.000 de oi pe care le are în grijă, însă alături de el sunt și trei măgari și câinii. I-a botezat pe toți și îi consideră cei mai buni prieteni, asta pentru că i-au fost alături în drumurile sale pe munte. Îl ajută la căratul mâncării, iar el cară medicamentele pentru oi, în cazul în care una dintre ele se rănește pe munte și nu are cine să îl ajute.
Aristică Bălan a povestit că seara merge la stână, iar dimineața o ia de la capăt, alături de tovarășii lui de drum cu patru picioare. În drumul său pe Transalpina întâlnește turiști și este încântat atunci când aceștia îl roagă să facă o fotografie cu el.
„Opresc turiștii, vin la noi. Se bucură când văd oile, măgarii. Stau să facă poze, să ne filmeze. Sunt mulți străini care vin și fac poze cu noi. Nu înțelegem limba engleză prea bine, dar am înțeles mereu când au venit să facă poze și ne-au spus că avem o țară frumoasă”, a mai spus ciobanul, absolvent al Facultății de Silvicultură.